Alianța pentru Unirea Românilor a atacat la Curtea Constituțională (CCR) legea bugetului pentru 2026, solicitând suspendarea aplicării unor prevederi pe care le consideră „profund viciate”. George Simion acuză Guvernul de încălcarea Constituției și denunță modul abuziv în care bugetul a fost adoptat, susținând că acesta favorizează interesele Guvernului Bolojan, în detrimentul cetățenilor.

Citește și: Accident în Albota, între o maşină şi un autocar cu 38 de copii. Un șofer a murit
Reprezentanții AUR au anunțat că a depus două sesizări de neconstituționalitate, vizând Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, adoptate în ședința comună a Parlamentului din 20 martie 2026.
„Aceste legi au fost adoptate cu încălcarea flagrantă a principiilor statului de drept, printr-o procedură accelerată care a blocat dezbaterea reală în Parlament și a redus rolul legislativului la o simplă formalitate de validare a deciziilor coaliției de guvernare”, arată reprezentanții AUR în comunicat.



0 Comentarii