Web Analytics
scris sâmbătă, 22.07.2023

Lege nouă privind amenzile de circulaţie, promulgată de Iohannis

Actul normativ stabileşte posibilitatea de a depune plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul, în prezent plângerea fiind depusă la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta, scrie Agerpres.

Lege nouă privind amenzile de circulaţie, promulgată de Iohannis

Citește și Baschetul românesc revine la Pitești! De unde pot fi luate biletele

„Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul”, prevede legea.

Preşedintele a promulgat şi legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern.

Actul normativ prevede actualizarea cadrului legislativ în domeniul auditului public intern.

Potrivit unei prevederi introduse în Parlament, „auditul public intern prevăzut de prezenta lege, desfăşurat de către autorităţile şi instituţiile din domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale nu se exercită asupra activităţii de informaţii pentru realizarea securităţii naţionale, respectiv cu privire la datele şi informaţiile obţinute, identitatea surselor de informaţii, metodele şi mijloacele concrete utilizate, precum şi la alte date şi informaţii specifice”.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...