Web Analytics

Lecţia de istorie. Raza laser care topea tancurile ruseşti în vara anului 1968

de | 22.08.2019 13:23 | Opinii

Avertismentul primit din timp cu privire la intenția rușilor de a invada simultan trei țări – Cehoslovacia, România și Iugoslavia – a declanșat cel puțin la nivelul țării noastre o amplă operațiune de pregătire pentru apărare, asupra căreia nu voi insista pentru că nu îmi permite spațiul. În orice caz, hotărârea lui Ceaușescu era fermă: în caz de invazie, ripostă! Se declanșa astfel un război cu consecințe imprevizibile. Dar nu aceasta i-a făcut pe ruși să dea înapoi. Mai bine zis, nu a fost singura cauză. Prin înarmarea unei importante părți din populația civilă (gărzi patriotice) se crea posibilitatea unui război atipic, de fapt un măcel. Acest fapt nu convenea deloc rușilor. Pe de altă parte, s-ar fi declanșat un război de uzură, care se putea transforma într-o conflagrație mondială.
În acest răstimp au fost numeroase provocări din partea trupelor sovietice. Sfatul primit, inclusiv din partea americanilor, care priveau cu respect și simpatie curajul și demnitatea românilor, era să nu se răspundă la provocări sub nicio formă. De fapt, acesta era și ordinul dat armatei de Ceaușescu din funcția sa de comandant suprem: să nu se tragă un cartuș fără aprobarea sa. Nu s-a tras, deși provocări au fost, după cum spuneam, nenumărate.
De una dintre acestea este legată și legenda cu raza laser care topea tancurile. Desigur că era o utopie. Cine nu ar vrea să dețină o asemenea armă, pe care o întâlnim doar în filme SF? Totuși, în acele zile atât de încordate acest zvon a căpătat o amploare uriașă, îmbărbătând milioanele de români care stăteau cu arma în mână, precum odinioară strămoșii lor, așteptând un inamic despre care se știa că este mult superior din toate punctele de vedere. Ce putea gândi altfel luptătorul din gărzile patriotice care era dotat cu o pușcă Z.B. din Al Doilea Război Mondial și 12 cartușe? Cei care au participat la acele evenimente știu bine acest lucru. Se reedita astfel peste timp înfruntarea dintre țăranul lui Ștefan cel Mare cu coasa și furca și ienicerii lui Mehmet al II-lea.
Zvonul care se răspândise (hai să-i zicem zvon) era că noi, românii, deținem o armă laser capabilă să topească tancurile rusești. Aceasta ar fi fost o invenție a savantului Henri Coandă, pe care a preferat să o dea poporului său. Evident că nu era o informație oficială. De aceea nici nu cred că a fost dezmințită de savant, care trăia atunci când a fost lansată.
Pentru că zicala ”dacă nu faci foc, nu iese fum” are o mare doză de adevăr, am aflat cu ani în urmă o posibilă explicație a acestei legende. Zic posibilă, pentru că ea se bazează pe o relatare orală a unui participant la evenimente, fost ofițer de carieră.
Acesta mi-a povestit că se afla la Prut în timp ce tancurile sovietice se dedau la o serie de provocări, traversând Prutul până la malul românesc, apoi reîntorcându-se. Furia românilor era mare, dar ordinul era ordin: nu se trage!
Câțiva ostași fuseseră în viața civilă braconieri, prinzând păstrăvi în apele de munte din Argeș cu generatorul de curent electric. Am auzit că se mai practică. După ce au raportat isprăvile lor, li s-a permis să instaleze în apă, acolo unde tancurile rusești „ne vizitau”, o rețea electrică în care au băgat 380 de volți. A doua zi, vizitatorii au înțepenit la mal. Abia atunci și-au dat seama că făcuseră o mare prostie, așa că au ținut-o în cel mai mare secret. Dar pentru că rușii nu au ripostat, au lăsat-o moartă. Pentru că nu se trăsese nicio lovitură, s-a răspândit zvonul că au fost lovite cu raza laser. Zvon care nici astăzi nu s-a risipit întru totul…
Prof. dr. Cornel Carp

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

2 Comentarii

  1. Atunci, in ’68, romanii au avut verticalitate. Si nu numai atunci. De regula, romanii au verticalitate cand le ajunge cutitul la os.

  2. Mai mare prostie nu credeam sa citesc…. De fapt povestea cu raza laser este in felul urmator… prin anii 70 in gara de la Focsani a stationat o vreme un tren care avea pe platforme tancuri T34 duse catre casare, insa se facusera unele taieturi cu flacara oxi asa incat sa fie usor de dezasamblat la destinatie. Oamenii au vazut acele taieturi de o forma mai ciudata si au zis ca le-a taiat cineva cu laserul 🙂 insa Securitatii I-a placut si convenit zvonul, amplificandu-l. In rest … numai de bine…