După dezastrul de la Turtucaia și eșecul manevrei de la Flămânda din toamna anului 1916, trupele Triplei Alianțe trec la ofensivă pe ambele fronturi, atât în Transilvania, cât și în Dobrogea. Cei mai vestiți generali germani sunt desemnați să comande aceste trupe: Falkenhayn în Transilvania și Mackensen, supranumit ”spărgătorul de fronturi”, în Dobrogea. Situația armatei române, după ofensiva victorioasă de la sfârșitul lunii august, devenise dintr-o dată foarte grea. În acele momente erau necesare comportamente exemplare, erau necesari comandanți neînfricați, care să ridice moralul trupei. Unul dintre aceștia a fost generalul Stan Poetaș. Stan Poetaș nu era omul jumătăților de măsură. Adeseori sfida moartea cu un curaj considerat de mulți confrați drept nesăbuit. Majoritatea acestora se prevalau de prevederile regulamentelor militare și conduceau lupta din adăposturile de comandament, aflate mult în spatele liniei întâi, și nu puține erau situațiile când erau primii care își puneau picioarele la spinare…
Stan Poetaș era din alt aluat. Când începea lupta îl cuprindeau nervii și nu mai avea stare până ce nu merge în linia întâi, coborând în tranșee. În mod sigur din această cauză era iubit de ostași, care, deși nu împlinise 46 de ani, îi spuneau „taica Stan”. Un astfel de om în acele clipe cumplite era o rază de lumină. Cuvinte de îmbărbătare străbăteau linia frontului: „La flancul drept luptă taica Stan, nu avem nicio grijă…”.
În luptele de la Topraisar, Mackensen angajează forțe proaspete, respectiv Divizia 271 Infanterie și întreaga artilerie grea germană și bulgară. Pe direcția loviturii principale se afla Brigada 17 Infanterie comandată de colonelul Stan Poetaș, formată din Regimentele 9 Vânători și 40 Infanterie ”Călugăreni”. Astfel se explică bombardamentul nimicitor ce se execută în sectorul său. Simțind iminența atacului, viitorul general Stan Poetaș recurge la un gest care va impresiona nu numai armata română: ordonă să se aducă în tranșeele liniei întâi drapelul și muzica regimentului și îi pune să cânte ”Deșteaptă-te române” în timp ce jură pe drapel că nu se vor retrage sub nicio formă.
Două zile și jumătate au durat atacurile nemților, fără să înainteze nici măcar un metru. Retragerea s-a produs abia când flancul drept al apărării a căzut datorită trupelor rusești, care nu au mai rezistat.
Următoarea întâlnire cu Mackensen a fost pe Neajlov-Argeș. Lui Stan Poetaș nu i-a venit a crede că în fața sa se află tot Divizia 271 Infanterie. Turbează! Declanșează un atac furibund la Bălăria și ia 200 de prizonieri, trei tunuri grele și numeros material de război. Dezastrul a fost atât de mare, încât, atunci când comandantul Brigăzii 18 rezervă germane a încercat să ia legătura telefonică cu comandamentul Diviziei 271, a primit o înjurătură românească, pe care nu-mi permit să o reproduc.
Ulterior, chiar pe front, a fost avansat general și a comandat în continuare Divizia 17 Infanterie la Mărășești. La 11 noiembrie 1918 se încheie Primul Război Mondial. Însă nu și pentru generalul Stan Poetaș. Brigada comandată de el continuă luptele cu bandele bolșevice și ucrainene de-a lungul Nistrului, pe noua frontieră a României Mari. Au fost lupte cumplite, în care regulile războiului erau total abandonate. La 8 ianuarie 1919 a pierdut bătălia cu moartea, fiind ucis de un glonț tras mișelește, pe la spate, de un bandit, în timp ce inspecta trupele. „Taica” Poetaș abia împlinise 48 de ani.
Prof. dr. Cornel Carp
