În momentul când căpitanul Anton Dumitrescu l-a prins de braț pe Mareșal, acesta a devenit rigid, strigând către generalul Sănătescu: „Sănătescule, ce înseamnă asta?” În acel moment Sănătescu a ezitat, existând pericolul ca acesta să se răzgândească și complotul să eșueze. Cel care a salvat situația a fost aghiotantul Emilian Ionescu, care a strigat din toate puterile: „Executarea!” Ulterior acesta a ajuns general.
Simpatizanţii Mareşalului consideră evenimentul ca un act de înaltă trădare din partea generalului Sănătescu. Mai ales nu-i este iertat faptul că era cel mai de seamă reprezentant al armatei din rândul celor care au dat lovitura de stat. Cei ce cunosc şi mai bine evenimentele îl acuză de faptul că l-a trădat pe Antonescu în condiţiile în care acesta l-a ajutat foarte mult în carieră, dându-i de îndeplinit sarcini de mare încredere, printre care lichidarea rebeliunii legionare din ianuarie 1941, în funcţia de comandant militar al Capitalei.
Culisele loviturii de stat de la 23 august 1944 scot în evidenţă nu un Sănătescu în poziţia de executant al ordinelor regelui, ci mai degrabă un adept al negocierilor cu mareşalul în scopul implicării acestuia în actul trecerii de partea Naţiunilor Unite. Pe de o parte încăpăţânarea mareşalului şi, pe de altă parte, dorinţa evidentă a celor din jurul tânărului rege de a-l îndepărta cu orice preţ, pentru că le putea oricând strica planurile, l-au făcut pe Sănătescu să devină, cel puţin în prima parte, un spectator cu inima strânsă, asistând neputincios la arestarea celui care avusese atâta încredere în el şi-l ajutase în momente grele ale carierei sale militare.
Citește și Lecţia de istorie. Întoarcerea fiului risipitor
Generalul Sănătescu se trăgea dintr-o familie cu vechi tradiţii militare. Tatăl său, Gheorghe Sănătescu, a luptat ca voluntar în Războiul pentru Independenţă, parcurgând treptele carierei militare până la gradul de general de divizie. A participat cu acest grad la războiul din 1916-1918, alături de cei patru fii ai săi.
Constantin Sănătescu, cel mai mare dintre ei, a ales de tânăr cariera militară, absolvind în 1907 Şcoala Militară la Bucureşti, la arma de elită a acelei perioade: cavaleria. A participat la campania din Bulgaria în 1913, ulterior fiind avansat la gradul de căpitan. În timpul Primului Război Mondial a luptat pe fronturile din Dobrogea, Oltenia, Muntenia şi Moldova. După război a urmat cursurile Şcolii Superioare de Război. În 1928, avansat la gradul de colonel, a fost trimis ca ataşat militar la Londra. În 1930 regele Carol al II-lea l-a numit comandant al Regimentului de Escortă Regală. În 1935 a fost avansat la gradul de general de brigadă şi numit comandant al Brigăzii 3 Cavalerie.
În 1937 a devenit subşef al Marelui Stat Major. A lichidat rebeliunea legionară din ianuarie 1941 în calitate de comandant militar al Capitalei. A participat la asediul Odessei şi a intrat primul în marea citadelă, ca comandant al Corpului 4 Armată. A luptat în 1942 la Cotul Donului. În martie 1943 a fost rechemat de pe front şi numit şef al Casei Militare Regale. La începutul anului 1944 a fost numit mareşal al Palatului, funcţie în care a participat la lovitura de stat de la 23 august 1944.
Citește și Lecţia de istorie. Generalul „Taica” Stan Poetaş
După lovitura de stat de la 23 august a format două guverne într-o perioadă extrem de tulbure: august-noiembrie și noiembrie-decembrie 1944. A fost înaintat la gradul de general de armată. A demisionat din funcţia de prim-ministru, devenind în 1945 şef al Marelui Stat Major. A contribuit decisiv la salvarea României ca stat şi a armatei române, atât cât s-a putut. I s-a conferit Ordinul militar de război „Mihai Viteazul” clasa a III-a. A murit în noiembrie 1947, fiind ultimul general participant la război înmormântat cu toate onorurile cuvenite gradului său. Meritate cu prisosință.
A fost un om de o probitate şi o modestie exemplare. Devenit prim-ministru, a refuzat salariul cuvenit funcţiei, neprimind decât solda de general, mult mai mică. Cât a fost prim-ministru nu a cumpărat din fondurile ce le avea la dispoziţie decât o mapă din piele şi un stilou, pe care le-a predat când a părăsit funcţia.
Prof. dr. Cornel Carp
0 Comentarii