Trăim într-o lume în plin proces de destructurare. Nu este o noutate. Starea de entropie a lumii a apărut de la începutul ei. Așa că în această sintagmă nu este loc pentru celebra expresie „pe vremea mea…” Numai că observăm în zilele noastre schimbarea radicală a cursului natural al entropiei prin intervenția omului. Adică omul nu-și face rău numai cu mâna lui. Au apărut tehnici extrem de sofisticate prin care se realizează îndoctrinarea maselor, călcându-se în picioare valorile universal umane. Sunt semnale de atenționare din toate direcțiile: sociologi, psihologi, oameni de cultură și, nu în ultimul rând, politicieni. Toți atrag atenția că, în caz de revoltă, aceste mase inculte vor fi imposibil de controlat. În acest contex se situează și discursul preşedintelui Academiei Române Ion Aurel Pop cu prilejul Zilei Culturii Române, axat pe rolul școlii în formarea culturii generale la elevi. Slavă Domnului că mai avem asemenea români! Secătuiți de internet, tinerii noștri s-au îndepărtat mult de sistemul de valori general umane. Astfel, stau și mă întreb dacă ei și nu numai ei, noi toți, mai suntem capabili de trăirile eroului prezentat în continuare
Gorun Ionescu Gheorghe s-a născut la 18 octombrie 1907 în Ţigăneşti – Muscel. Deşi a absolvit Academia Comercială, Gogu (cum îl numeau apropiaţii) a preferat să continue tradiţiile familiei legate de cultivarea celor peste 50 de hectare de pământ pe care le avea în stăpânire. În 1935 s-a căsătorit cu cea mai frumoasă fată din Boţeştii de Dâmboviţa, Maria Popescu. După nici şase ani de căsnicie, Gogu a fost chemat la oaste, plecând la război. Şi-a lăsat mândreţe de nevastă cu trei copii şi a plecat cu fruntea sus, cu mândria ţăranului care punea mâna pe arme fără să stea prea mult pe gânduri, la chemarea voievozilor.
Pe 26 iunie 1941, în răgazul celor câteva zile dinaintea pornirii luptelor pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei, a trimis acasă o scrisoare în care, cu o premoniţie greu de înţeles, îşi scria, de fapt, testamentul. Aceasta deoarece, câteva luni mai târziu, Gogu a murit în luptele pentru cucerirea Odessei. Vă las pe dumneavoastră să-i descifraţi sensurile:
„Scumpii mei copii, dragă soţie şi părinţi,
Înainte de a porni spre front, îmi fac o sfântă datorie de mică spovedanie faţă de voi toţi, căci nu ştiu care-mi va fi soarta.
Primul lucru ce vi-l cer e să aveţi grijă de acei ce mi-au fost scumpi şi dragi şi pentru care am simţit – dar prea puţin – că trăiesc – de copiii mei. Să căutaţi a le da o frumoasă educaţie, să-i îngrijiţi, să fie sănătoşi şi apoi să mi-i daţi la şcoală. Pe Lolica să o duceţi la Şc. Profesională să devină o bună femeie de casă, iar pe Romică, al lui tătuţu, să-l sfătuiţi să urmeze Politehnica – secţia mecanică. Iar pe al treilea să-l duceţi tot la o şcoală practică – aşa le văd eu viitorul lor.
Tu, dragă nevastă, dacă soarta va fi vitregă cu noi, să fii o femeie cu mare doxă, să te respecţi pe tine însuţi – să-mi cinsteşti numele şi dacă eu nu voi mai fi să te recăsătoreşti. Numai aşa vei şti să-ţi cinsteşti căminul tău – memoria mea.
Să ai grijă de gospodărie să nu se destrame nimic, cel puţin să găsească copiii lucrurile şi bunurile intacte, iar dacă tu vei putea să le mai pui şi tu ceva de-o parte, că aşa e pomenit din moşi-strămoşi, le aduci un mare folos.
Eu faţă de tine nu am avut nici un gând rău, din contră, am căutat să te duc pe o cale ce am crezut-o eu bună (întotdeauna ţi-am arătat calea pe care eu am crezut-o bună) şi nici un moment nu am căutat a te induce cu ceva în eroare. Dacă tu ai constatat altfel, eu nu mă opun părerilor tale, dar eu nu-s vinovat cu nimic.
Iar voi, dragi părinţi, dacă nu v-am ascultat cu câte ceva vă cer mii de scuze. Dar acum vin cu altă supărare şi mai mare. Vă mai pun o povară pe umerii Dumneavoastră. Vă las în sarcina Dumneavoastră grija ce trebuie să o purtaţi faţă de copiii mei, de soţie. Nu-i torturaţi! Ei acum sunt copiii voştri. În loc de unul v-am lăsat trei şi vă mai vine şi al patrulea – aveţi grijă de ei. Mângâiaţi-i că sunt ai voştri!
Dar bun e Domnul! Are el grijă şi de mine. Trebuie să se termine şi acestea cu un rezultat bun. Ştie el să poarte grijă de fiecare. Doar nu voi fi eu aşa de persecutat de soartă să nu mă bucur de fericirea casei mele. Eu trebuie să-mi fac datoria faţă de ţară, de familia mea. Mă duc să le apăr. Nu trebuie să mă arate mâine, poimâine, cel mai nenorocit că eu am stat acasă şi el m-a apărat pe mine. Întotdeauna mi-a fost drag a fi cu fruntea sus. Astăzi numai nemernicii sunt acasă. Mai bine mor ca un erou decât viu şi huiduit!
Aveţi credinţă în Dumnezeu, că el nu ne lasă să pierim!
Vă sărută pe toţi
26 iunie 1941
Gogu”
Prof. dr. Cornel Carp
0 Comentarii