Dimitrie A. Sturdza a fost unul dintre cei mai longevivi prim-miniștri din istoria României. A absolvit Academia Mihăileană, continuându-și studiile la Universitățile din Bonn și München. În tinerețe a fost secretar particular al domnitorului Cuza, dar, sătul de apucăturile acestuia, trece în tabăra adversă, binecunoscută sub denumirea de “monstruoasa coaliție”. Membru marcant al Partidului Național Liberal, îi succede lui Ion C. Brătianu la conducerea partidului, perioadă în care a fost de patru ori prim-ministru, între anii 1895-1909. A fost secretar permanent al Academiei și președinte al acesteia timp de doi ani. Numismat de renume.
Din nefericire, în timpul ultimului mandat s-a îmbolnăvit grav de nervi, mai pe înțeles, a înnebunit complet. Partea interesantă de aici începe: a continuat să-și exercite funcția de premier de la declanșarea bolii încă doi ani. În plină ședință începea să plângă sau lătra la miniștrii săi, mergând în patru labe. Mai grav, se băga pe sub mese și îi ciupea.
Abia în 1909, regele Carol, a cărui răbdare ajunsese la capăt, l-a trimis la Paris, la o clinică de specialitate. Interesantă a fost discuția purtată de medicii sanatorului cu însoțitorii acestuia, relatată de scriitorul Dan Amadeo Lăzărescu. Aceștia au aflat cu stupoare că pacientul deținea funcția de prim-ministru. Apoi au aflat că primele semne ale nebuniei apăruseră cu zece ani în urmă. Că în ultimii doi ani de mandat începuse să latre… Au rămas mască!
„Fericită țară, au spus, care să aibă un prim-ministru nebun și să-l țină zece ani!”
Așa că nu vă mai luați de doamna Viorica Dăncilă că mănâncă litere sau încurcă capitalele europene. Are tot viitorul în față!
Prof. dr. Cornel Carp
