Construirea în anii 60 a giganţilor industriali – precum Combinatul Petrochimic, Uzinele „Dacia”, Fabrica de motoare electrice – a necesitat o uriaşă forţă de muncă, atrasă, cum era și firesc, din localităţile învecinate. Zeci de mii de oameni, în special tinerii, au părăsit satele sărăcite de colectivizarea abia încheiată, preferând mirajul oferit de un oraş în plină expansiune. O minimă educație însoțită de o calificare la fel de săracă erau cosiderate suficiente pentru a se face față unei provocări uriașe. Scăpați de sub „teroarea” familiei, dar și a satului, aceste mulțimi de tineri s-au simțit dintr-odată într-o țară a nimănui, fără alte norme decât găunoasele reguli marxiste. Urmările se văd în special astăzi.
Nevoia de a se asigura cât mai rapid locuinţe a făcut să se construiască „la normă”, apărând în câţiva ani cartiere întregi, adevărate ghetouri în care lipsa de confort, finisările făcute de mântuială, starea proastă a instalaţiilor sanitare caracterizau noile apartamente primite de muncitori „prin grija partidului”. Lipsa de spaţiu i-a făcut pe noii locatari să-şi închidă balcoanele, fiecare după câţi bani a avut şi după cum l-a tăiat capul, pocind şi mai mult faţada şi aşa compromisă a blocurilor.
Puşi în postura de eterni chiriaşi şi fără a avea sentimentul proprietăţii, noii locatari şi-au „exploatat” la maximum spaţiile avute la dispoziţie, intrările în blocuri, lifturile, scările şi alte dependinţe au devenit în timp insalubre, adevărate focare de infecţie. În ultimul timp se observă însă o schimbare şi în acest domeniu, intrările în blocuri sunt mai curate, spaţiile verzi mai întreţinute, în timp ce firmele care se ocupă cu amenajări interioare sunt tot mai solicitate de către cei ce doresc să-şi îmbunătăţească confortul locuinţei. Din păcate, spaţiul locuibil a rămas acelaşi; mulţi dintre piteşteni, dorind să-l mărească, integrează şi balcoanele, demolând zidurile ce le separă de dormitoare sau sufragerii. Doamne ferește de un cutremur!
Citește și Lecţia de istorie. Rudolf Hess şi Erwin Rommel – actori importanţi în Războiul pentru Întregire al României
Un peisaj nou în arhitectura oraşului îl reprezintă noile cartiere de vile, aşa numitele „Dallas-uri” sau „Beverly Hills-uri”. Situate în zone mai liniştite, aproape de pădure, „rezidenţiale”, sunt locuite de „lumea bună” a oraşului. Din nefericire, ca aspect exterior ele nu îmbunătăţesc imaginea urbei noastre. Dacă vă plimbaţi pe străzile lor (nu peste mult timp s-ar putea să o faceţi numai cu aprobare), veţi putea lesne observa că noii proprietari sunt de fapt vechii locatari de la blocuri care au reuşit să se îmbogăţească, dar nu şi să-şi depăşească propriile limite şi prejudecăţi. O anumită tradiţie arhitecturală, eleganţa, simţul estetic, bunul-gust lipsesc aproape cu desăvârşire, făcând din aceste cartiere o lume ciudată, cu ziduri înalte şi câini feroce ce o păzesc.
Construite după „chipul şi asemănarea” proprietarului, în care singura filozofie o reprezintă cărămida şi betonul, aceste clădiri sunt expresia concurenţei ce există în „lumea bună”, exprimată prin numărul de camere al casei şi al cailor-putere la maşină. Între blocurile tip cutie de chibrituri şi aceste bizare construcţii nu este prea mare diferenţă. În ultimul timp au apărut ”plombele”, noile „opere” ale rechinilor imobiliari. Sfidând cele mai elementare norme ale bunului-simț, ale unei arhitecturi și așa pocite de blocurile construite la normă, noile blocuri, deși se străduiesc să atragă cumpărătorii prin oferte generoase privind confortul interior al apartamentelor, chiar și printr-un aspect exterior modern, accentuează un peisaj sinistru, demn de țările subdezvoltate. Sincer, devin tot mai pesimist. Nu știu ce s-ar mai putea face într-o lume în care aproape tot ce era bun dispare de la o zi la alta.
Prof. dr. Cornel Carp
0 Comentarii