Ea, Maria Cantacuzino, născută Rosetti-Tescanu, descendentă a unei vechi familii cu origini grecești, din care au provenit doi domnitori, Antonie Ruset în Moldova și Manole Giani Ruset în Țara Românească.
Înaltă, suplă, cu părul arămiu, creolă, avea șarmul marilor doamne care fac să înceteze murmurul saloanelor în care își fac apariția. Toate acestea erau puse într-o lumină strălucitoare de o inteligență remarcabilă, de un simț al umorului marcat de un râs cristalin unic. De mică nu a fost scutită de mari drame, încât a fost convinsă toată viața că face parte dintr-o familie blestemată și nu a fost departe de adevăr. Tatăl ei, om cu două facultăți la Paris, Dumitru Rosetti-Tescanu, se sinucide la vârsta de 45 de ani, ducând cu el în mormânt motivul acestui gest disperat. Fratele ei, Constantin, își pune și el capăt zilelor, aparent inexplicabil sau cauza ar izvorî, ca și în cazul tatălui său, dintr-o serie de blesteme de la al șaptelea neam, cum se spune. Nellie, sora mai mică, moare nebună, întocmai ca și Eufrosina, bunica lor pe linie paternă. Nici Maruca, după cum se va vedea, nu va fi scutită de asemenea purtări ciudate, inclusiv tentativă de suicid. Era prietenă foarte apropiată a reginei Maria, care îi recunoaște în memoriile sale harul cu care era înzestrată.
Se căsătorește la optsprezece ani cu cel mai râvnit burlac al vremii, Mihai Cantacuzino, fiul lui Grigore Cantacuzino, zis Nababul. Ușor de explicat de ce. Devine astfel prințesă. La propriu, pentru că la figurat era deja din naștere. Casătorie ce nu prea avea multe șanse de reușită pentru simplul fapt că beizdeaua era de mult dedată la plăcerile vieții. După nouă ani, l-a surprins pe Mișu în pat cu sora mai mică, Nellie. Din acel moment, fidelitatea conjugală devine o glumă proastă, deși nu-i va despărți decât moartea sa stupidă, într-un accident de mașină pe Valea Oltului, pe când se întorcea de la Sibiu la București, însoțit de două fete…
El, cel mai mare muzician român din toate timpurile și unul din marii muzicieni ai lumii, George Enescu. Al șaptelea copil, singurul care supraviețuiește. Dincolo de talentul său excepțional care pune în evidență cum nu se poate de bine pericopa evanghelică a talanților, Enescu era un bărbat foarte atrăgător, înalt, cu ochii verzi și păr negru. Ca și pe Maruca, nu aveai cum să nu-l remarci.
Compozitorul a cunoscut-o pe prințesă în jurul anului 1907, dar adevărata dragoste a început șapte ani mai târziu, când a fost o adevărată ”coup de foudre”. Ea avea deja doi copii, dar despărțirea de Mișu Cantacuzino se produsese din motivul prezentat deja. După moartea sa, Maruca a avut o legătură cu filosoful Nae Ionescu, care a durat șase ani. Enescu a așteptat răbdător să se consume și acest episod. La fel a procedat și în relația Marucăi cu pianistul Dinu Lipatti.
După despărțirea de Nae Ionescu, Maruca a încercat să se sinucidă, turnându-și vitriol pe faţă. Enescu s-a întors urgent de la Paris, fiindu-i alături până la moarte, pentru că în 1937, în sfârșit, s-au căsătorit.
Ulterior s-au mutat la Paris. Sănătatea lui Enescu se erodează de la an la an. Paradoxal, faima îi crește exponențial. De aici încolo, necazurile vieții, nu puține și nu ușoare, nu au umbrit marea lor iubire, care îşi va găsi pecetea pe piatra de mormânt de la cimitirul unde, într-o dovadă supremă de iubire, Maruca a cerut să nu se adauge titlul de prințesă la numele său.
Prof. dr. Cornel Carp
Citește și Lecția de istorie. Generalul Burtălău
0 Comentarii