Venerabilii domni care apreciază un anume tip de coniac vor fi din nou încântaţi de materialul oferit şi în această săptămână. Lor le recomand, pentru timpul liber rezultat din renunţarea la programele TV (în special cele de ştiri), lectura memoriilor lui Constantin Argetoianu, poate cel mai talentat memorialist din câţi am avut. Pasajul pe care-l reproduc îl vizează pe unul dintre marii industriaşi ai timpurilor sale. Orice asemănare cu ce se petrece în zilele noastre este absolut întâmplătoare. Etern rămâne versul eminescian „Toate-s vechi şi nouă toate…”
„Cel mai deştept român (român?) este astăzi, fără îndoială, domnul Malaxa. Iată câteva din ultimele sale operaţii, ale căror date mi-au fost confirmate de înşişi colaboratorii lui cei mai iniţiaţi de la Reşiţa.
Faţă de necesitatea creării unei industrii pentru armament unanim recunoscută, Malaxa a aranjat ca să i se dea o comandă de muniţiuni de artilerie în valoare de un miliard două sute milioane lei. Cum, pentru a le confecţiona, d-sa nu poseda nici măcar locul pe care să-şi ridice fabrica, după ce s-a învârtit câteva săptămâni în căutarea unei soluţii, a cedat contractul Societăţii «Astra». Societatea «Astra» a construit anul trecut o splendidă uzină nouă, lângă Braşov – dar probabil că tocmai fiindcă poseda o uzină nu i s-a dat comanda ei, ci lui Malaxa, căruia i s-a plătit imediat din suma sus arătată două sute milioane lei pentru plata maşinilor ce trebuiau aduse din străinătate în vederea confecţionării muniţiunilor. Pentru oricine altul decât Malaxa, afacerea ar fi fost şi astfel destul de mănoasă, căci se alegea cu o fabrică importantă plătită de stat, restul de un miliard acoperind larg celelalte speze de fabricaţie pentru cantitatea determinată de muniţiuni comandate. Această sumă nu numai că acoperea spezele de fabricaţie, dar mai lăsa şi o marjă de frumos beneficiu, ca dovadă preţul pe care «Astra» a preluat comanda. Malaxa a cedat într-adevăr contractul pe preţul de un miliard de lei, păstrând cele două sute de milioane încasate ca comision (sic!). E de necrezut, dar e aşa.
Cu această sumă căzută din cer, aventurierul a plătit pachetul de acţiuni «Reşiţa», cumpărat acum câţiva ani pe datorie, precum şi pachetul de acţiuni «Astra», cumpărat mai recent – şi i-au mai rămas încă bani gheaţă. Iar ca mare acţionar la «Astra», va mai participa şi la beneficiile furniturii de muniţiuni predate. Frumoasă lovitură, cum se vede!
O altă lovitură, tot atât de frumoasă, a făcut-o amicul Malaxa cu C.F.R.-ul şi U.C.B.-ul. Pornindu-se de la acelaşi indiscutabil principiu al întemeierii unei industrii naţionale, s-a dat aceluiaşi Malaxa un avans de 150 milioane (100 C.F.R. şi 50 U.C.B.) pentru înfiinţarea unei fabrici de tuburi ermetice, tuburi de care şi Căile Ferate şi Uzinele Comunale vor avea în viitor nevoie, cele dintâi pentru construirea unui nou pipe-line Prahova – Constanţa, cel de-al doilea pentru aducerea gazelor naturale din regiunile petrolifere la Bucureşti. Dar adevăratul miez al afacerii şi adevăratul ei farmec nu stă în faptul că s-a dat astfel lui Malaxa posibilitatea să-şi mai ridice o fabrică cu banii publici. Miezul şi farmecul stau în faptul că s-au ridicat totodată taxele vamale asupra tuburilor importate din străinătate, încât s-a dat lui Malaxa un adevărat monopol pentru aprovizionarea întregii industrii petrolifere – o chestie de sute de milioane.
Şi cum nici o ocaziune de câştig nu trebuie pierdută, şperţarul şi-a mai băgat nasul şi într-o afacere mai măruntă a Reşiţei. După cum se ştie, un număr de baterii antiaeriene au fost comandate la Vickers, în Anglia, dar camioanele necesare acestor baterii au fost comandante la Reşiţa. Cum tirul antiaerian nu se mai reglează, după ultimele perfecţionări, direct de la tunuri, ci prin mijlocirea unor aparate automate centrale, acestea sunt instalate în camioane speciale, care se ţin după baterii. Fără aceste camioane speciale, nicio dirijare a corpului nu e, prin urmare, posibilă. Tunurile sunt gata, aparatele de reglare a tirului sunt gata, dar camioanele Reşiţei nici nu sunt măcar puse în lucru, fiindcă domnul Malaxa se tocmeşte cu diferite case străine ca să le cedeze comanda contra comision şi nu a ajuns să se înţeleagă cu niciuna.
Dacă la toate acestea se mai adaugă şi faptul că domnul Malaxa e stăpân absolut asupra tuturor comenzilor (sute de milioane pe an) de la Căile Ferate, rămâi uimit asupra atotputerniciei acestui om, ajuns să facă ce vrea în această nenorocită ţară.
Prof. dr. Cornel Carp
