Deși tindem să considerăm perioada interbelică sau numai o parte din ea ca fiind ”epoca romantică” a României, când mulți indicatori economici o situau pe locuri fruntașe nu numai în Europa, chiar și pe Mapamond, iar de spiritualitate și cultură nu mai vorbim. Nu la fel de bine stăteam și la capitolul politică. Cel puțin pe timpul alegerilor, parcă înnebunea toată lumea, de la ”cetățeanul turmentat” la cel mai de vază ”catindat”. Hoție, minciună, ipocrizie, impostură, lipsă de caracter, incultură crasă, fariseism sunt epitetele ce caracterizau clasa politică implicată în alegerile de altădată.
Metodele cele mai des utilizate prin care se furau voturile erau ”crucea pe spate” și ”suveica”. La intrarea în clădirea unde se vota se aflau un butoi cu vin, un taraf de lăutari și o gașcă de mardeiași cu ciomege. Votantul primea o ulcică cu vin, pormițându-i-se a doua în cazul unui vot ”corect”. Activitatea era supravegheată de cineva care făcuse o gaură în tavan exact deasupra cabinelor de vot. Cine nu-și respecta promisiunea era marcat la ieșire cu o cruce după care era luat în primire de mardeiași. ”Suveica” era o metodă mai evoluată: se făcea rost de un buletin de vot în alb care era completat ”cum trebuia”. Alegătorul îl dosea, mai primea unul în alb de la comisie, în cabină îl scotea pe cel ”bun”, pe care îl introducea în urnă, predând la ieșire buletinul în alb, care era completat și preluat de un alt alegător.
Nu întâmplător, exasperat de circul la care era nevoit să fie spectator, Carol I a introdus în 1895 ceea ce s-a numit ”rotativa guvernamentală”. Potrivit acestui principiu, cele două mari partide, liberal și conservator, se succedau la guvernare, prin rotație, o dată la patru ani. Și astfel s-a terminat circul. Acesta a fost reluat după terminarea Primului Război Mondial la dimensiuni mult mai spectaculoase, odată cu introducerea votului universal, prin care, conform conservatorilor, se dădea nas prostimii needucate, creându-le artificial convingerea că votul lor are importanță, în definitiv fiind grosolan manipulați de cei interesați.
Scandalurile și decăderea tot mai accentuată a clasei politice au dus la aplicarea a două legi care ieșeau vizibil din prevederile constituționale, dar se impuneau cu necesitate. Conform primei legi, regele numea prim-ministrul care își forma guvernul, bineînțeles acceptat de rege. Apoi, guvernul intrat în funcțiune organiza alegerile. Ca în filmele cu proști, nu? Să fie la putere și să organizeze alegeri însemna automat să le și câștige. O singură dată nu s-a întâmplat așa, și anume la alegerile din 1937, când guvernul liberal condus de Gheorghe Tătărescu a primit, se pare, interdicție de la Carol al II-lea să mai fure.
O altă lege și mai ciudată a fost cea dată în 1926, numită ”Legea primei electorale”. Conform acesteia, partidul care obținea cel puțin 40% din voturi obținea și 50% din locurile eligibile, participând ulterior și la împărțirea celeilalte jumătăți, asigurându-se din start majoritatea parlamentară necesară unei guvernări așa-zis liniștite.
Faptul că se știa rezultatul făcea ca alegerile să se desfășoare într-o atmosferă de circ, evidențiată în chip strălucit de Caragiale și personajele sale, sau de inegalabilul Birlic în „Titanic Vals” cu al său strigăt disperat: ”Nu mă votați!”.
Nu pot să închei fără să reiau relatarea de un umor nebun a celui mai bun memorialist pe care l-am avut, Constantin Argetoianu: „…Milcoveanu, pe lângă că era escroc, era şi jumătate nebun. A adus pe Averescu la Craiova, cu câteva zile înainte de alegeri, şi l-a plimbat de la gară la prefectură şi de la gară la sala Belle-Vue (unde îi pregătise o întrunire) într-un camion automobil, aşezându-l în dosul şoferului, pe un scăunel, între două ţaţe cu marame. În spatele lor, o ceată de derbedei, împănată cu cruci de verdeaţă, cânta cântece patriotice. În coada camionului asuda şi scârţâia un taraf de lăutari. Nemişcat ca o momâie, Averescu a defilat astfel în faţa mulţimii, ca un fel de Tutankamon naţional, spre nedumerirea oamenilor care îl priveau. Unii îşi făceau cruce, alţii râdeau”. Erau alegerile din 1926…
Prof. dr. Cornel Carp