Avertizez cititorii că urmează relatări cu un puternic impact emoțional.
„Onorată Curte, Domnilor Juraţi,
Colea, aproape, la o mică distanţă de liniştitul dumneavoastră oraş, o dramă dureroasă şi zgomotoasă s-a petrecut de puţină vreme. Un om de bine, un om modest şi cinstit şi-a văzut într-o singură noapte, într-o singură clipă, demnitatea lui de soţ strivită şi murdărită, inima lui sfâşiată şi scuipată, credinţa lui înşelată şi jefuită. A auzit şi a simţit, în adâncul sufletului lui curat, cum geme sub cizma murdară a unui vizitiu obraznic, mândria lui de om, onoarea lui de părinte şi cetăţean! Atunci acest om se simţi pierdut pentru totdeauna. Mintea i se rătăci; raţiunea i se turbură. Cu un picior în pragul necinstei şi cu altul în pragul nebuniei, trase cu amândouă armele…
Constantin Măleanu şi fiul său minor, Emanoil, fură ridicaţi atunci, din casa lor, în noaptea de 23 Mai, puşi între baionete şi duşi înaintea unui judecător de instrucţie spre a răspunde pentru două cadavre. Ca într-un vis rău, ei au bolborosit aici, zăpăciţi şi zdrobiţi, câteva fraze la interogatoriu. Cu sinceritate şi cavalerism C. Măleanu recunoscu că a tras mai multe focuri din două revolvere ce avusese asupra sa, în soţia lui, Maria Măleanu, pe care o surprinsese desfătându-se goală în braţele vizitiului său Ion C. Voicu. Mărturisi că a pregătit surprinderea, dar nu a premeditat crima şi afirmă cu tărie că nefericitul său Manolică venise în odaia faptului la câteva momente după săvârşirea îndoitului omor, că fiul său îi smulsese revolverul cel mare din mână şi că numai o aparenţă fatală confuzionează lucrurile, căci Manolică n-a tras nici un foc şi deci este cu totul nevinovat.
Apărarea lui Const. Măleanu înaintea d-voastră azi, ca şi înaintea instrucţiei eri, se rezumă în 2 cuvinte: Măleanu iubise şi crezuse. […]
Măleanu era respectat şi iubit prin nemărginita lui bunătate şi corectitudine. Măleanu ţinea la stima celor din Costeşti şi aprecierile lor îl costau şi îl dureau. Într-un oraş mare ruşinea se ascunde mai uşor, perversitatea şi desfrâul au cuiburi cu eşiri multe şi ştiu să înşele ochii cei mai vigilenţi. La Costeşti cercul mic presează tiranic asupra nefericitului Măleanu.
Ideea batjocurei generale îl urmăreşte, îl înebuneşte şi îl hotărăşte, ori cât de blând şi înţelept ar fi. Fără îndoială mediul restrâns trebuie să fi jucat un rol preponderent, în acel minut de orbire, când C. Măleanu a intrat cu două revolvere în odaia nesăturatei Frince, hotărât mai mult să prinză pe complici, să-i sperie şi să-i gonească cu scârbă, îşi pierde capul, ridică braţele şi trage cu inconştienţă. De această stare a lui sufletească şi a mediului înconjurător, acuzaţiunea nu a voit să ţie nici o socoteală. […] Că Maria Măleanu îl înşela cu primul venit este incontestabil, dar nimeni nu a şoptit acest lucru lui Măleanu, şi el, care avea pentru dânsa cea mai neţărmurită dragoste, era totdeauna orbit. Când i s-a deschis ochii de servitori, şi-a pierdut minţile şi a lovit-o pentru totdeauna.
Pentru ce am mai analiza probele de la instrucţie cu deamănuntul, când ele nu s-au menţinut azi, în urma instrucţiei orale, singura care leagă pe d-nii Juraţi şi conştiinţa lor? Am putea să cerem achitarea pur şi simplu, căci conştiinţele curate ale Juraţilor se oglindesc deja pe figurile lor şi în aceste conştiinţe neîntinate, noi ne punem toată credinţa şi toată nădejdea. Dar nu… Măleanu, tatăl şi fiul, trebuesc reabilitaţi complet. Ei trebuesc nu numai achitaţi, dar redaţi societăţei, întregi, căci rolul de epavă aruncată de valuri la țărm nu ne convine nici nouă, nici lor.”
Procesul a avut loc la data de 18 septembrie 1904. Cei doi inculpați au fost achitați.
Prof. dr. Cornel Carp
Citește și Lecţia de istorie. Evadarea din Iad
Citește și Lecţia de istorie. Petru Şchiopul – domnitorul care a renunţat la tron pentru o slujnică
0 Comentarii