Catedrala Sfânta Sofia, capodopera stilului bizantin a fost construită în forma ei actuală prin purtarea de grijă a împăratului Iustinian I, între anii 532 și 537.
Construirea catedralei pe locul unei biserici mai vechi ce data din timpul lui Constantin cel Mare reprezenta un răspuns al său la pronia divină care îl ajutase să înfrângă sângeroasa răscoală Nika, ce distrusese jumătate din Constantinopol.
La patruzeci de zile de la acest eveniment, s-a pus prima piatră de temelie la ceea ce va deveni un simbol sacru al creștinătății și care se va lega nemijlocit de numele său și al împărătesei Teodora, care va avea o contribuție decisivă la înfrângerea răscoalei Nika.
Fosta artistă de circ, îndelung hulită de cercurile din jurul împăratului, a dat măsura caracterului său într-un moment în care detractorii săi părăsiseră îngroziți orașul.
Măreața operă de construcție a durat doar cinci ani, dovedindu-se că Iustinian nu a precupețit nimic, a asigurat banii necesari, a adus pe cei mai vestiți arhitecți ai vremii, marmură de diverse nuanțe și de cea mai bună calitate, sute de sculptori, tâmplari, zidari și mozaicari ce și-au adus contribuția, fiecare, la ceea ce a devenit una din capodoperele creștinătății și un simbol de seamă al acesteia.
Destinul acesteia nu a fost deloc ușor, în timp fiind avariată de o serie de cutremure, dar evenimentul care a lovit-o cel mai brutal a fost jefuirea acesteia în anul 1204 de către cruciați, dezbrăcând-o complet de podoabele sale. Dacă veți vizita Basilica Sfântul Marcu din Veneția, veți vedea o mare parte din aceste podoabe. Se spune că slujbele care se făceau în interiorul acesteia erau atât de grandioase încât l-au impresionat atât de mult pe cneazul Vladimir, care, întors acasă, a hotărât creștinarea rușilor. La sfârșitul lucrărilor, impresionat el însuși de măreția acesteia, Iustinian ar fi spus: ”Solomon, te-am întrecut!”.
Catedrala a funcționat ca biserică aproape o mie de ani, până în ziua de marți, 29 mai 1453, când Sultanul Mahomed al II-lea a cucerit Constantinopolul și a pătruns în catedrală. Se spune că acesta, impresionat de măreția lucrării, considerată de pe atunci ”cea de-a opta minune a lumii”, și-a turnat o mână de țărână în cap în semn de umilință și a lovit cu sabia un soldat ce încerca să spargă pardoseala de marmură.
Biserica a fost transformată în moschee și a funcționat așa aproape cinci sute de ani. Turcii nu au umblat la structura arhitectonică, dar au acoperit cu tencuială splendidele mozaicuri, întrucât religia islamică interzicea reprezentarea divinității sub orice formă.
În 1934, președintele Kemal Ataturk, fondatorul Turciei moderne, față de care turcii au un respect deosebit, deși a fost un dictator mai ceva decât Ceaușescu, o secularizează, transformând-o în muzeu. În 1985 a fost inclusă pe Lista monumentelor patrimoniului universal UNESCO. Milioane de turiști au vizitat-o anual. În 2019 au fost 3,9 milioane.
În iulie 2020, Consiliul de stat al Turciei a hotărât revenirea catedralei la statutul de moschee. A fost o mișcare făcută de Erdogan pentru a câștiga capital politic, dar și un semn al neputinței. Dar va plăti pentru ea. Cel mai vocal a reacționat UNESCO.Deși marile puteri occidentale au destule divergențe cu Turcia lui Erdogan, reacția lor a fost palidă. De altfel, nici nu ne puteam aștepta la altceva din moment ce ele însele dărâmă catedrale sau le transformă în hoteluri, baruri și discoteci, în timp ce 90% din populație se declară atee. Nici reacția Rusiei nu a fost fermă, știute fiind interesele lui Putin în zonă. Statul român a tăcut mâlc, neieșind din tiparele mediocrității deja consacrate. Patriarhia a trimis un mesaj de compasiune patriarhului ecumenic de la Constantinopol.
Prima rugăciune în catedrala proaspăt transformată în moschee a avut loc vineri, 24 iulie 2020. Au participat președintele Erdogan și câteva mii de musulmani. Nu se putea o sfidare mai mare la adresa creștinătății. Aceasta în timp ce în Occident se discută tot mai mult despre faptul că originea albă a Mântuitorului Iisus Hristos ar fi o posibilă cauză de discriminare a populației de culoare.
Prof. dr. Cornel Carp
0 Comentarii