Anul acesta nu se vor mai depune coroane de flori de 9 Mai sub pretextul pandemiei și, oricât ar părea de surprinzător, putem spune că astfel intrăm în normalitate. Aceasta pentru că Ziua Eroilor se sărbătorește la Înălțarea Domnului, în timp ce Ziua Independenței – la 10 mai. Analizând evenimentele sărbătorite, nu ar fi rămas decât Ziua Europei și să depunem coroane de Ziua Europei trebuie să fiți de acord că nu s-ar părea adecvat.
Să o luăm pe rând. Stabilirea ca zi a Independenței la 9 mai s-a făcut de comuniști, pentru a se evita momentul 10 mai, ale cărui semnificații erau legate de regalitate, respectiv numirea pe tronul României a principelui Carol, iar în 1881 transformarea României în regat. Găselnița comuniștilor a fost faptul că la 9 mai ministrul de Externe de atunci, Mihail Kogălniceanu, la interpelarea deputatului conservator Nicolae Fleva, a proclamat independența României, rostind acea frază devenită celebră ulterior: ”Suntem independenți, suntem o națiune de sine stătătoare”. Putem spune că rostirea celebrului om politic, în sedința Adunării Deputaților din 9 mai, a fost un moment înălțător, de mare încărcătură patriotică, marcat, cum era de așteptat, de un val de urale. A fost însă uvertura, pentru că partea oficială s-a desfășurat abia a doua zi, adică pe 10 mai, când ambele camere ale Parlamentului, reunite în sesiune extraordinară, în prezența domnitorului Carol au votat Legea pentru desființarea tributului către Înalta Poartă, care marca în plan politic, diplomatic și al ce mai vreți dumneavoastră proclamarea independenței de stat a României. Ulterior, ziua de 10 Mai, care în 1881 capătă o triplă semnificație prin proclamarea României ca regat, este proclamată Zi Națională a României. După dărâmarea comunismului reparația s-a făcut abia în anul 2015, când, prin Legea nr. 102, ziua de 10 Mai a fost declarată Zi Națională. Eveniment sărbătorit doar de Casa Regală, pentru că nu au trecut cei patruzeci de ani stabiliți de Vechiul Testament.
Evenimentul era marcat în capitală printre altele prin celebra ”bătaie cu flori de la șosea”, spectacol unic în lume, la care s-a renunțat din nefericire după ce au venit comuniștii la putere. Totul a început în 1895, de când ”bătaia cu flori” devine cel mai așteptat eveniment al sărbătorii de 10 Mai. Se făceau pregătiri cu multe zile înainte. Negustorii de flori nu mai pridideau să asigure combatanților ”muniție” din belșug. Tot bucureșteanul, de la vlădică la opincă, se pregătea după posibilități pentru a fi la înălțimea momentului. Era perioada când înfloreau liliecii, amețindu-i și mai mult pe bucureștenii entuziaști peste măsură. Crizantemele și garoafele erau blazonul celor cu dare de mână. Mai întâi se desfășura Parada Militară în fața Familiei Regale, a membrilor Guvernului și Parlamentului, dar și a invitaților de marcă din străinătate, aflați în tribunele din Piața Victoriei. Urmau carele alegorice și trăsurile împodobite cu flori, în care domnișoarele îmbrăcate cu rochii comandate la Paris împărțeau zâmbete și salutări în stânga și dreapta, dar și mașini de lux. În dreptul Monetăriei se declanșa adevăratul dezmăț floral. Fiecare cu brațele pline cu flori începea ”lupta” care nu se termina niciodată cu învingători și învinși. Este greu de închipuit ce se petrecea acolo, pentru că noi nu mai avem valorile ce caracterizau acele timpuri. Rămâneau un covor de flori și un parfum amețitor. Totul se încheia în jurul orei 16, atunci când o parte dintre participanți erau invitați la Casa Regală, iar alții încheiau ziua la terase sau la Bufet, celebra locație construită după planurile arhitectului Ion Mincu. Capșa avea mesele rezervate cu multe luni înainte. Nici mahalaua nu rămânea mai prejos. Cârciumile și bodegile gemeau de clienți bine dispuși. Astfel se încheia Ziua Națională. O comparație între ”bătaia cu flori” și ”fasolea cu ciolan” oferită azi de autorități cu prilejul Zilei Naționale reflectă din plin vorba aia: „ce-am fost și ce-am ajuns…”
Prof. dr. Cornel Carp