Supravegherea, siguranţa şi dezvoltarea normală a copilului constituie o prioritate pentru părinţii nevoiţi să plece la muncă în străinătate și care lasă minorii în seama bunicilor sau a altor rude.
În aceasta perioadă, în viaţa copilului pot interveni situaţii neprevăzute în care este necesară semnătura părintelui pentru diverse servicii medicale, juridice, şcolare etc.
Părintele care urmează să plece la muncă în străinătate și care exercită singur autoritatea părintească sau la care locuieşte copilul are obligaţia de a notifica această intenţie serviciului public de asistenţă socială de la domiciliu, cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi ţara.
Notificarea va conține, în mod obligatoriu, desemnarea persoanei care se ocupă de întreținerea copilului pe perioada absenței părinților sau tutorelui, după caz, și confirmarea acesteia se efectuează de către instanța de tutelă.
Persoana desemnată să se ocupe de întreținerea copilului pe perioada absenței părinților sau tutorelui trebuie să facă parte din familia extinsă sau dintre rudele, altele decât cele de gradul III inclusiv, afinii, prietenii familiei ori ai familiei extinse a copilului față de care acesta a dezvoltat relații de atașament sau alături de care s-a bucurat de viața de familie, să aibă minimum 18 ani, să îndeplinească condițiile materiale și garanțiile morale necesare creșterii și îngrijirii unui copil.
Citește și Lecția de drept. Acceptarea moștenirii
La solicitarea părintelui sau, după caz, din oficiu, instanţa va dispune delegarea temporară a autorităţii părinteşti cu privire la persoana copilului, pentru o perioadă de maximum un an, către persoana desemnată.
În situaţia în care părinţii nu revin în ţară, instanţa poate prelungi succesiv delegarea temporară, pe durata lipsei acestora, pentru perioade de cel mult un an.
Acordul persoanei căreia urmează să-i fie delegată autoritatea părintească se exprimă de către aceasta personal, în fața instanței de tutela, iar la dosar se întocmește și un raport de anchetă psihosocială de serviciul public de asistență socială de la domiciliul persoanei desemnate.
Soluționarea cererii de delegare a drepturilor și îndatoririlor părintești se face de urgență, în termen de 3 zile de la depunerea acesteia, iar hotărârea va cuprinde menționarea expresă a drepturilor și îndatoririlor care se deleagă și perioada pentru care are loc.
Serviciile publice de asistență socială organizate la nivelul municipiilor, orașelor, comunelor asigură persoanelor desemnate consiliere și informare cu privire la răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului pe o perioadă de 6 luni.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept
Citește și Lecția de drept. Ordonanța președințială în materia raporturilor de familie
0 Comentarii