Cererea de divorț poate fi introdusă de cetățenii români cu domiciliul în străinătate la o instanță din România, fără a fi prezenți în țară, în următoarele situații:
– când cel care inițiază divorțul este cetățean român și locuiețte în străinătate;
– când celălalt soț locuiește în România, indiferent de naționalitate;
– când ambii soți sunt cetățeni români, indiferent dacă locuiesc sau nu pe teritoriul României.
Legea prevede că în fața instanțelor de fond părțile se vor înfățișa în persoană, afară numai dacă unul dintre soți execută o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicție judecătorească, are reședința în străinătate sau se află într-o altă asemenea situație, care îl impiedică să se prezinte personal; în astfel de cazuri, cel în cauză se va putea înfățișa prin avocat, mandatar sau, după caz, prin tutore ori curator.
Așadar, dacă partea care introduce acțiunea face dovada reședinței în străinătate și mandatează un avocat pentru reprezentare, prezența sa la procesul de divorț nu se mai impune.
În cazul cetățenilor români căsătoriți cu cetățeni străini dintr-un stat membru UE, se poate divorța în România doar dacă unul dintre soți locuiește stabil (cel puțin de 6 luni sau 1 an, în funcție de situație) în România.
Instanțele judecătorești române sunt competente să judece și procese între persoane cu domiciliul în străinătate, referitoare la acte sau fapte de stare civilă înregistrate în România, dacă cel puțin una dintre ele este cetățean român.
Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urma locuință comună a soților.
Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă nici unul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul.
Dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni expres să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectorului 5 al Municipiului București.
Dosarul de divorț se depune la judecătoria în raza căreia se află domiciliul celuilalt soț, dacă vă aflați în situația în care unul dintre soți este în România.
Dacă ambii soți locuiesc în afara țării, în lipsa unui acord cu privire la instanța competentă, cererea de divorț se va înregistra pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București.
În situația în care părțile ajung la o înțelegere cu privire la numele de familie pe care îl va purta fiecare după divorț, exercitarea autorității părintești, contribuția lunară a fiecărei părți la cheltuielile privind creșterea și educarea copiilor minori, domiciliul minorilor, exercitarea dreptului de a păstra legătutile personale cu minorii în vederea pronunțării unui divorț prin acordul părților, procesul se soluționează rapind la primul termen.
Când între soți există neînțelegeri cu privire la elementele precizate mai sus se prelungește semnificativ și durata procesului, în funcție de probele administrate.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept
Citește și Lecția de drept. Penalități pentru neexecutarea obligației de a face sau de a nu face
Citește și Lecție de drept. Ce modificări poți face în apartament, ce autorizații îți trebuie și cum le obții?
0 Comentarii