Medierea este o metodă alternativă de soluţionare a litigiilor prin care o persoană neutră numită mediator ajută părţile aflate în litigiu la soluționarea acestuia, fără a presupune o judecare a diferendului și fără a se pune în discuție chestiuni de natură juridică, aceasta fiind de fapt o negociere asistată.
Persoane fizice sau persoane juridice pot recurge la mediere în mod voluntar, inclusiv după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, convenind să soluţioneze pe această cale orice conflicte în materie civilă, comercială, de familie, inclusiv în faza de executare silită, în materie penală, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de lege.
Medierea este aplicabilă şi conflictelor din domeniul protecţiei consumatorilor, în cazul în care consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unor produse sau servicii defectuoase, a nerespectării clauzelor contractuale ori a garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi agenţii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute de legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor.
Pot fi supuse medierii conflictele de drepturi din cadrul litigiilor de muncă și chiar unele litigii penale, cum ar fi lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, vătămarea corporală din culpă, violarea de domiciliu, violul, furtul pedepsit la plângerea prealabilă, gestiunea frauduloasă, distrugerea, nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorilor etc.
Nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum şi orice alte drepturi de care părţile, potrivit legii, nu pot dispune prin convenţie sau prin orice alt mod admis de lege. De exemplu, nu poate fi mediat un litigiu privind stabilirea de paternitate, această acţiune având caracter strict personal.
Cheltuielile medierii, indiferent că este vorba de mediere prealabilă procesului ori în cursul acestuia (desigur, eșuată), se includ în cuantumul cheltuielilor de judecată, reclamantul putând să le solicite în măsura în care câștigă procesul.
Pentru cererile de încuviințare a acordurilor de mediere legea instituie o taxă de timbru modică, de 20 de lei, și, prin excepție, justițiabilii sunt scutiți de o parte semnificativă (50%) din taxele de timbru care se plătesc în prezent la valoare pentru litigiile evaluabile în bani.
Dacă acordul de mediere intervine ulterior declanșării procesului, odată cu pronunţarea hotărârii, instanţa va dispune, la cererea părţii interesate, restituirea taxei judiciare de timbru plătite pentru învestirea acesteia, cu excepţia cazurilor în care conflictul soluţionat pe calea medierii este legat de transferul dreptului de proprietate, constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, partaje şi cauze succesorale.
Deși calitatea de mediator o poate avea și o persoană fără studii juridice, întrucat pe parcursul medierii nu se pun în discuție chestiuni de drept, este de preferat să se adreseze mediatorilor specialiști în domeniu, deoarece acordul de mediere poate să contravină legii, iar instanța de judecată să nu îl încuviințeze ori chiar să constate nulitatea lui absolută.
Spre exemplu, instanţele locale au constatat nulitatea absolută a acordului de mediere având ca obiect partajul succesoral și ca efect al acesteia repunerea părților în situația anterioară, întrucât bunurile defunctului au fost tranzacționate prin excluderea unor moștenitori.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept
