Web Analytics

Lecţia de drept. Contribuţia facultativă pentru pensii şi contractul de asigurare socială

de | 6.02.2020 13:14 | Opinii

În sistemul public de pensii se poate asigura în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă și, după caz, în vederea completării venitului asigurat utilizat la calculul acestei categorii de pensie, cu contract de asigurare socială, orice persoană.
Adică atât cele care nu au nicio formă de asigurare pentru pensie sau nu au niciun venit permanent, cât şi cele care au deja o asigurare cu contract individual de muncă sau care sunt asiguraţi într-un alt sistem decât cel public de pensii (avocaţii, personalul clerical şi cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege).
Nu pot apela la această formă de completare a contribuţiilor persoanele care, prin efectul legii privind sistemul unitar de pensii publice, aveau deja obligaţia să se asigure.
Alături de pensie, beneficiarii au dreptul la ajutoare sociale și la bilete de tratament balnear subvenționate de stat.
Contractul de asigurare socială se încheie între persoana interesată sau, după caz, tutorele, curatorul ori mandatarul acesteia desemnat prin procură specială
şi casa teritorială de pensii competentă, în funcţie de domiciliul sau reşedinţa beneficiarului, și produce efecte de la data înregistrării acestuia.
Venitul lunar asigurat, înregistrat în contractual de asigurare, nu poate fi mai mic decât valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată și poate fi modificat oricând, prin depunerea unui act adiţional la contractul de asigurare socială.
Cei care optează pentru încheierea actului datorează lunar o contribuţie de asigurări sociale calculată în funcţie de venitul asigurat înregistrat în contract şi cota de contribuţie de asigurări sociale.
Nevirarea contribuţiei de asigurări sociale până la data de 25 a lunii următoare generează plata unor dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate pentru fiecare zi de întârziere, până la data achitării sumei datorate.
Contractul de asigurare socială poate fi reziliat la iniţiativa oricăreia dintre părţi, conform clauzelor prevăzute în contract: adică la cererea persoanei asigurate sau din iniţiativa casei judeţene de pensii, în cazul în care există cel puţin 6 luni de neplată a contribuţiilor datorate şi persoana asigurată nu răspunde notificărilor trimise de instituţie.
În cazul rezilierii contractului de asigurare socială, contribuţiile de asigurări sociale deja achitate nu se restituie, iar stagiul de cotizare realizat se valorifică la stabilirea dreptului de pensie.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii