Oricare dintre părțile litigiului precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.
Contestația se poate face în următoarele cazuri:
– 1. când legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat.
– 2. când instanța a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege.
– 3. când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanței, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informații rezultate din evidențele ei și care erau necesare soluționării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege.
– 4. când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului.
Toate cele patru incidente procedurale implica intr-o masura mai mare sau mai mica nesocotirea de catre instanta a obligatiei de a solutiona cauza intr-un termen optim si previzibil, atribute irefragabile ale termenului rezonabil consacrat prin art. 6 CEDO.
Instanta isi poate nesocoti aceasta obligatie fie prin neglijenta in luarea unei masuri ce se impune fata de un participant la proces sau de terte persoane/autoritati, care tergiverseaza cauza prin neindeplinirea unei obligatii judiciare, fie prin neobservarea unor termene sau obligatii legale ce cad in sarcina directa a instantei.
Contestația se formulează în scris și se depune la instanța învestită cu soluționarea procesului în legătură cu care se invocă tergiversarea judecății.
Contestația se poate face și verbal în ședință, caz în care va fi consemnată, împreună cu motivele arătate de parte, în încheierea de ședință.
Contestatorul poate sa renunte la contestatia sa oricand pana in momentul solutionarii acesteia.
O noua contestatie poate fi introdusa oricand pe parcursul procesului de aceeasi parte litiganta, daca desfasurarea cauzei determina aparitia unui nou incident procedural, interdictia de a reitera contestatia referindu-se exclusiv la reiterarea motivului pentru care a fost formulata initial.
O alta parte litiganta isi poate insusi contestatia retrasa de cel ce a formulat-o initial, in acest caz nefiind in prezenta unei reiterari.
In nicio situatie insa, nu se va dispune suspendarea solutionarii cauzei.
Atunci cand contestatia sau plangerea a fost facuta cu rea-credinta, autorul acesteia poate fi obligat la plata unei amenzi judiciare precum si, la cererea partii interesate, la plata de despagubiri pentru repararea prejudiciului cauzat prin introducerea contestatiei sau plangerii.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept
Citește și Ore suplimentare și bonusuri neplătite: ghid complet pentru recuperarea drepturilor tale salariale
Citește și Lecția de drept. Noile criterii prin care societățile comerciale pot fi declarate inactive
0 Comentarii