Executarea silită implică achitarea cu anticipație a unor sume de bani necesare pentru începerea ori desfășurarea sa, iar cel căruia îi incumbă această obligație este creditorul, acesta fiind cel care pune în mișcare mecanismul execuțional.
Cheltuielile de executare se împart în general în două categorii: cheltuielile pentru deschiderea executării silite și onorariul final al executorului judecătoresc.
Cheltuielile pentru începerea executării silite sunt suportate inițial de creditor, care solicită executorului să verifice conturile, respectiv bunurile deținute de debitor, iar aceste demersuri nu pot începe fără plata unor sume inițiale.
În unele cazuri, debitorul nu are deloc bani sau bunuri de executat, astfel că riscul este suportat de creditor, care trebuie să plătească oricum executorului onorariul de deschidere a procedurii.
Obligația de avansare a cheltuielilor de executare revine creditorului și în situația în care el nu solicită îndeplinirea unui act sau a unei activități, însă, dată fiind necesitatea actului, executorul judecătoresc dispune efectuarea acestuia din oficiu, de exemplu, pentru efectuarea unei expertize evaluatorii.
În cazul fericit în care debitorul este solvabil, creditorul își va acoperi de la debitor cheltuielile avansate şi executorul judecătoresc va reține onorariul final din activele executate.
Așadar, ca regulă, cheltuielile de executare sunt în sarcina debitorului, dar creditorul va trebui mereu să acopere cheltuielile de începere a executării, pe care nu le va putea recupera dacă debitorul nu are bani sau bunuri de executat. În situația executării obligației de către debitor ca efect direct al somației, fie de îndată, fie în termenul acordat, legiuitorul nu-i impune să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, la care se adaugă onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia.
Dacă creditorul renunță la executare, cheltuielile cad integral în sarcina acestuia, astfel încât debitorul este exonerat de această obligație.
Debitorul rămâne ținut să achite cheltuielile de executare silită şi în ipoteza în care cuantumul acestora depinde de intervalul de timp scurs de la data înregistrării cererii de executare silită și data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă plata a fost făcută în mod voluntar.
Cheltuielile legate de etapa prealabilă de înregistrare a cererii de executare silită și de deschidere a dosarului de executare sau de refuz al deschiderii procedurii de executare se circumscriu categoriei de cheltuieli care interesează executarea silită, urmând a fi avute în vedere de executorul judecătoresc la momentul întocmirii încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept
