În ultima perioadă, băncile au cesionat credite neperformante către diverse societăți comerciale al căror obiect de activitate îl constituie recuperarea de creanțe și, de multe ori, această operaţiune se situează la limita legalității.
Convențiile de cesiune a unor credite bancare trebuie să îndeplinească cerințe și formalități obligatorii; prima dintre acestea condiționează valabilitatea actului de calitatea specială a cesionarului, care trebuie să fie o instituție de același tip cu cedentul (o altă instituție bancară, similară din toate punctele de vedere cu banca cedentă) sau o altă entitate reglementată în acest sens.
Mai mult, se impune tuturor entităților în speță (inclusiv societăților care administrează portofolii de creanțe) deținerea unei autorizății emise de către Banca Națională Română, iar în situația creanțelor ipotecare cesiunea acestora devine opozabilă terților prin înscrierea acesteia la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
Opozabilitatea cesiunii unei creanțe ipotecare față de debitor se realizează prin notificarea adresată acestuia de una din părțile contractului de cesiune, trimisă prin scrisoare recomandată, în termen de 10 zile de la data încheierii convenției.
În contextul în care afluxul de cesiuni de credite bancare neperformante a determinat inițierea unor forme de executare silită de către cesionari împotriva debitorilor cedați întemeiate pe baza contractelor de cesiune (la care se anexează și contractele de credit bancar), nelegalitatea operațiunii poate fi invocată prin formularea contestației la executare.
Este interzisă cesionarea contractului de credit şi a accesoriilor, precum şi a creanţei către o entitate care nu are sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România ori perceperea de comisioane, dobânzi şi dobânzi penalizatoare, cu excepţia dobânzilor penalizatoare legale, de către entităţile de recuperare creanţe.
Cesionarii de creanţe nu pot percepe de la debitori costuri aferente activităţii de recuperare cu excepţia celor aferente procedurilor de executare silită, nu pot să utilizeze tehnici care să hărţuiască sau să abuzeze orice persoană în legătură cu recuperarea creanţelor, nu pot să contacteze debitorul, în cadrul procesului de recuperare creanţe, la locul de muncă al acestuia ori să afişeze la uşa apartamentului/blocului a notificărilor/somaţiilor/adreselor în legătură cu recuperarea creanţelor, cu excepţia actelor de procedură afişate la solicitarea executorului judecătoresc ori a instanţei de judecată.
Titularii convențiilor de credit beneficiază și de căi suplimentare prin care se pot apăra, cum ar fi posibilitatea contestării creanței în fața cesionarului sau a instanței de judecată, iar legea în vigoare limitează plafonul sumei pe care cesionarul o va putea pretinde debitorului cedat, respectiv cel mult dublul prețului cesiunii, fără costuri suplimentare.
În cazurile în care contractul de credit însuși ori numai creanțele rezultate dintr-un contract de credit se cesionează, consumatorul are dreptul să invoce împotriva cesionarului orice mijloc de apărare la care putea recurge împotriva cedentului inițial, inclusiv dreptul la despăgubire.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept