Web Analytics

articol scris joi, 25 octombrie 2018

Lavinia Năstase îi strigă primăriţei de la Ştefăneşti că va intra în puşcărie

# Înregistrări halucinante din biroul edilului Ioana Jenica Dumitru # Altă perlă a Laviniei Năstase, care a devenit de curând directoarea Centrului Cultural din orașul Ștefănești: „Eu mă piș, mă mut oricând din orașul ăsta…” # Lavinia Năstase către Claudia Mincă: „Tu pentru mine ești o zdreanță, o ordinară, o colectoare de șpăgi” # Lavinia Năstase a jignit-o și pe jurista Carmen Neșu: „Cât ești de proastă, că trebuie să te duci pe centură ca să faci rost de bani” # Primărița Jenica Dumitru nu a avut nici cea mai mică reacție să stopeze limbajul de mahala din biroul său, dovadă că nu are nicio autoritate în Primăria Ștefănești # La tot acest dialog sub orice critică, al cărui ton a fost dat de „evlavioasa” Lavinia Năstase, martor a fost și preotul Ioan Zinculescu din Ștefănești

În numărul precedent din “Jurnalul de Argeș” vă prezentam o înregistrare halucinantă de la Primăria Ștefănești, în fapt un dialog plin cu acuze de luare de mită și limbaj porcos, avându-i ca protagoniști pe viceprimarul Ion Mihalcea și pe jurista Carmen Neșu.

În acest număr vă prezentăm o nouă înregistrare halucinantă, de data aceasta chiar din biroul primăriței Ioana Jenica Dumitru. O înregistrare ai cărei protagoniști sunt Lavinia Năstase – directoarea Centrului Cultural Ștefănești, jurista Carmen Neșu, Claudia Mincă – inspector achiziții publice, preotul Ioan Zinculescu și, bineînțeles, primărița Jenica Dumitru.
Este o înregistrare care dovedește că primărița Ioana Jenica Dumitru nu mai are nicio autoritate în Primăria Ștefănești, ascultând fără să comenteze jignirile și acuzele formulate de Lavinia Năstase la adresa unor angajați cu funcții de răspundere în instituție. Și mai arată ceva foarte grav: anume că angajații au început să se înregistreze între ei și în mod special când se află față în față cu Lavinia Năstase. De ce? Ca o măsură de protecție, atâta timp cât primărița nu-i mai poate apăra ținând-o în frâu pe Lavinia, dar și ca să aibă probe în instanță în eventuale procese împotriva șefei Centrului Cultural pentru jignirile aduse.
În înregistrarea pe care v-o prezentăm mai jos Lavinia Năstase îi spune primăriței Jenica Dumitru că va ajunge la pușcărie, pe Claudia Mincă o numește „colectoarea de șpăgi”, iar juristei Carmen Neșu îi spune să se ducă pe centură să facă rost de bani. Ce e halucinant cu adevărat? După ce Lavinia Năstase dă buzna în biroul ei, de teamă ca va ieși circ și scandal, primărița Ioana Jenica Dumitru cere cuiva din încăpere să închidă ușa pe dinăuntru. De unde rezultă că edilul Ștefăneștiului e depășit de situație și conștientizează că nu mai are niciun fel de autoritate în fața Laviniei Năstase, cea pe care tot ea a pus-o director al Centrului Cultural.

„Voi sunteți niște aventuriere, niște analfabete”

Lavinia Năstase (către primărița Ioana Jenica Dumitru): …Când m-a bătut ea, când m-a bătut cealaltă, ca să știți…
Ioana Jenica Dumitru (către cineva din încăpere): …Ia cheia și încuie-o! Așa, vezi! Ia cheia..!
Lavinia Năstase (către Carmen Neșu sau Claudia Mincă): Tu pentru mine ești o zdreanță, o ordinară, să știi, da?
Lavinia Năstase către primărița Jenica Dumitru: Hai să-ți explic ceva. Ea (n. red. -Claudia Mincă) este colectoarea de șpăgi. (Apoi către Carmen Neșu) Tu ești cea care o să o înfunde pe Ioana (n. red. – primărița Jenica Dumitru), la pușcărie se va duce. Iar ailaltă este cea… Iar eu n-am să vă permit vouă… Pentru că eu, spre deosebire de voi, eu am muncit pentru cariera mea, da? Voi acum ați prins un culoar…. Că vrea Georgescu (primarul de la Mioveni, n. red.) să dați voi cu papagalul la “Jurnalul de Argeș”… Este o mică perioadă din viața voastră… Voi sunteți niște aventuriere, niște analfabete, codașele clasei, care ce? Eu nu mai am treabă cu tine, fetițo! Mi-a ajutat Dumnezeu și am scăpat de o analfabetă ca tine (către jurista Carmen Neșu).
Primărița Ioana Jenica Dumitru încearcă să sară (neputincioasă, totuși) în apărarea juristei Carmen Neșu: Lavinia, te rog! Lasă-ne să ne facem treaba…
Claudia Mincă spre Lavinia Năstase: Lavinia, ieși afară!
Claudia Mincă din nou către Lavinia Năstase: Lavinia, te rog să nu mă jignești, da?
Lavinia Năstase către Claudia Mincă: Așa…, am scăpat și de colectoarea de șpăgi! După tine, oamenii vor veni cu furci și topoare. Tu n-ai făcut un drum, păpușă… Eu mă piș, mă mut oricând din orașul ăsta, tu n-ai făcut nimic.
Lavinia Năstase către Claudia Mincă sau primărița Ioana Jenica Dumitru: Tu o să faci puțină pușcărie… și un pic…cip, cip, cip…
Claudia Mincă, din nou, către Lavinia Năstase: Nu vrei tu să ieși afară…?!
Apoi, Lavinia Năstase o ia din nou în vizor pe jurista Carmen Neșu, pe care o întreabă: Iar tu nu vrei să mă mai bați încă o dată?
Carmen Neșu către Lavinia Năstase: Dar nu te-am bătut, femeie schizofrenică ce ești!…
Primărița Ioana Jenica Dumitru se roagă (din nou fără succes) de Lavinia Năstase: Lavinia, te rog să mă lași, că avem o ședință…!
Lavinia Năstase revine la jurista Carmen Neșu: Iar tu, cât ești de proastă eşti, trebuie să te duci pe centură să faci rost de bani, că eu mă angajez ca tu să plătești…
După acest moment, cineva intră totuși în biroul primăriței, iar preotul Zinculescu spune precipitat: Nu mai sunt locuri…

Apoi primărița Ioana Jenica Dumitru se adresează celei care a intrat (probabil Alina Mihalcea de la contabilitate, nepoata vicelui Mihalcea): Alina, te rog ia-o tu…
Apoi, tot primărița, fericită că respectiva Alina a reușit să o extragă pe Lavinia Năstase din încăpere, se adresează altcuiva: Așa, închide ușa..! Încui-o repede..!
Apoi continuă, în sfârșit, ședința, iar șefa de la Achiziții, Claudia Mincă, i se adresează primăriței: …Este referatul de instrumentare…
Iar primărița continuă: Deci, cum l-ați formulat… Au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată…

Replica prefectului Dragnea: „E treaba lor”

Așa cum e normal, am încercat să luăm legătura pentru a comenta haosul de la Primăria Ștefănești cu prefectul Emilian Dragnea, cu Șerban Valeca, președintele PSD Argeș, și cu deputatul Nicolae Velcea, cel care răspunde de Ștefănești din partea PSD Argeș. Inițial, Șerban Valeca și Nicolae Velcea ne-au răspuns la telefon, precizându-ne însă că sunt în ședință și rugându-ne să revenim cu un telefon. Ulterior însă, aceștia nu au mai răspuns la apelurile noastre.
A răspuns, în schimb, prefectul Emilian Dragnea, care ne-a declarat laconic cu privire la ce se întâmplă la Ștefănești: „E treaba lor. Sunt probleme interne. Primăria Ștefănești nu este în subordinea Prefecturii. Dacă vom primi vreo sesizare, vom interveni”.

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Are dreptate si nebuna asta de Lavinia Nastase. Claudia Minca chiar e o colectoare de spagi.

Craiova a făcut instrucţie cu FCSB! Roș-albaștrii au jucat de parcă au vrut să scape de antrenor

Universitatea Craiova a zdrobit-o pe FCSB, în etapa 10 a Superligii, scor 5-0, iar mandatul lui Marius Baciu pe banca […] Citește!

Andrei Tofan i-a dat banderola. Ștefan, căpitan pentru o zi, după Rapid – FC Argeș

Pentru Ștefan, fotbalul înseamnă emoție și o iubire care nu ține cont de nimic. Iar după meciul dintre Rapid și […] Citește!

Video. Argeșean reținut pentru agresiune sexuală și lovire. Ce a putut face într-un magazin

În dimineața zilei de sâmbătă, 19 septembrie, în jurul orei 07:00, Poliția Mioveni a fost sesizată cu privire la o […] Citește!

Aproape 100 de milioane de lei, pierduți în fraude online cu investiții. Poliția Română dezvăluie profilul victimelor

Fraudele online care folosesc promisiunea unor câștiguri din acțiuni și criptomonede au produs pierderi de aproape 100 de milioane de […] Citește!

Incident grav în Sebeș: un copil de 4 ani a căzut de la etajul 3 al unui bloc

Un copil în vârstă de 4 ani a ajuns la spital, sâmbătă după-amiază, după ce a căzut de la etajul […] Citește!

Peste 500 de întreprinderi publice au ratat termenul pentru depunerea situațiilor financiare

Un număr de 533 de întreprinderi publice din România, reprezentând 28,5% din totalul celor inventariate, nu au transmis la timp […] Citește!

Surse: Nicușor Dan a semnat decretul: Siegfried Mureșan, desemnat premier. Are 10 zile pentru a forma Guvernul

Președintele României, Nicușor Dan, a semnat sâmbătă, 19 septembrie, decretul prin care Siegfried Mureșan este desemnat pentru funcția de prim-ministru, […] Citește!

Brașov: Bărbat arestat preventiv după ce a condus beat, a amenințat un angajat și a furat din benzinării

Un bărbat din localitatea Părău, județul Brașov, a ajuns în arest preventiv după o serie de incidente produse în noaptea […] Citește!

Focuri de avertisment la granița cu Ucraina: trei contrabandiști au abandonat țigările și au fugit peste Tisa

Scene tensionate, vineri seară, la frontiera dintre România și Ucraina, în Maramureș. Polițiștii de frontieră au surprins trei persoane care […] Citește!

Bogdan Andone, în război cu arbitrii după eșecul cu Rapid. Antrenorul lui FC Argeș, reclamat la FRF

Bogdan Andone, antrenorul lui FC Argeș, a fost reclamat la Comisia de Disciplină a FRF de Comisia Centrală a Arbitrilor, […] Citește!

Fostul boxer găsit împușcat în cap într-o pădure de lângă Iași a murit. Familia și-a dat acordul pentru prelevarea organelor

Viorel Oarză, fost boxer, a murit sâmbătă la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, unde era internat în stare critică după […] Citește!

Vremea se schimbă brusc în România: de la 32 de grade la ploi, frig și primii fulgi de zăpadă

După un weekend cu maxime de până la 32 de grade Celsius, temperaturile vor scădea treptat, iar în prima parte […] Citește!

Omul săptămânii

Dr. Alexandru Goleșteanu

Opinie

Conf. dr. Adrian Tase: „ESC preia conducerea în medicina cardiovasculară asistată IA”

Din ediția tipărită

Noaptea Cercetării Științifice, la Pitești, la Universitate

Vineri, 25 septembrie, la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București - Centrul Universitar Pitești va avea loc „Noaptea […] Citește!

Continuă izolarea Câmpulungului! DN 73C va fi reabilitat doar între Curtea de Argeş şi Râmnicu Vâlcea

În această toamnă, continuă lucrările de reparații pe DN 73C, pe traseul cuprins între Câmpulung și Curtea de Argeș. În […] Citește!

Pitești. Prof. Ștefan Găitănaru a împlinit 75 de ani. Sărbătorit la facultate

Joi, 17 septembrie, la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte din Pitești a fost sărbătorit, de ziua lui, domnul […] Citește!

Șefa Secției penale de la Curtea de Apel Piteşti a sesizat Curtea Constituțională

Pensionată în anul 2020 și reîncadrată ca judecător un an mai târziu, șefa Secției penale a Curții de Apel Pitești […] Citește!

Ursul ca ursul, dar cu berbecul ce-ați avut?

În urmă cu vreo două săptămâni, ursul a... lovit din nou comuna Cocu, unde a dat iama prin oile dintr-o […] Citește!

Zero pe linie! Consilierii din Câmpulung ridică mâna, dar nu propun

În acest an au fost adoptate de către Consiliul local Câmpulung aproape o sută cincizeci de hotărâri, aproape fără ratarea […] Citește!

Foto-pamflete

Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare

A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!

Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!

Foto-pamflete