Luni, 29 mai, la Curtea de Argeș, pentru prima dată într-un oraș din țară, după Bookfest, a fost lansată cartea „Povestea Castelului Peleș” scrisă de Principele Radu al României. Evenimentul a avut loc la Muzeul Municipal, în prezența unui public numeros. Dintre spectatori amintim aici pe Adrian Miuțescu, proaspăt realesul președinte al PNL Argeș, consilierul județean Radu Dumitrache, consilierul local Cristian Mitrofan, fostul primar Gheorghe Nicuț și mulți-mulți alții.
Cuvântul de deschidere i-a aparținut lui Ștefan Dumitrache, directorul Muzeului Municipal, gazda evenimentului. Acesta a punctat faptul că, deși a vizitat Castelul Peleș de multe ori, după citirea cărții simte nevoia să-l vadă din nou, acum cu multe cunoștințe noi. A urmat la cuvânt Mihai Sachelarie, directorul bibliotecii județene „Dinicu Golescu”, care a spus despre Castelul Peleș că este chintesența monumentelor culturale din România referitoare la regalitate.
„Sunt un norocos” recunoaște cu modestie Principele Radu
În cuvântul autorului, Principele Radu a făcut mai multe paralele între Curtea de Argeș și Sinaia, cele două zone de maximă importanță pentru monarhia din România și mai precis între cele două monumente, Castelul și Mânăstirea. A reamintit publicului două momente importante legate de activitatea Casei Regale, momentul 2008, când regele Mihai a vizitat din nou Peleșul, după 60 de ani și momentul 2009, când s-a luat decizia construcției Catedralei Arhiepiscopale din Curtea de Argeș, declarat ca „oraș regal”. „Sunt un norocos”, a spus Principele Radu, mărturisindu-și privilegiul de a fi depozitarul atâtor cunoștințe legate de cele două monumente precum și multe altele.
ÎPS Calinic a tras concluziile
Concluziile au fost trase de ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, care cunoaște Castelul Peleș „din toate încheieturile”, după cum plastic s-a exprimat, încă din vremea comuniștilor, când era stareț la mânăstirea Sinaia. A vorbit despre intenția regelui Carol I de a construi castelul regal la Câmpulung, însă a fost refuzat de Obștea locală, care nu i-a pus la dispoziție terenul necesar. Carol I nu s-a supărat, a respectat dreptul la proprietate, însă a construit castelul regal la Sinaia. Totuși, dându-și seama că oamenii din zona Muscelului au probleme cu luarea unei decizii corecte pentru comunitatea lor, a înființat Școala Normală din Câmpulung. ÎPS Calinic l-a felicitat pe autor și a recomandat ca să fie citită „Povestea Castelului Peleș”, având în vedere prețul cam mare, în regim de împrumut sau să fie achiziționată de instituțiile publice și pusă la dispoziția tinerei generații.
0 Comentarii