În 2017 părăsea această lume Dumitru Ciolan, fost campion cu FC Argeș în sezonul 1971-1972. A ajuns la juniorii lui Dinamo Piteşti la 14 ani, iar, după trei sezoane, Dumitru Ciolan a fost „avansat” la echipa mare a Argeşului de antrenorul Ion Bălănescu. În aceeaşi perioadă a fost selecţionat şi la echipa naţională de juniori, pregătită de Gheorghe Olah, alături de Puiu Iordănescu sau Costică Ştefănescu.
Sărbătorirea majoratului a coincis cu debutul pe prima scenă a fotbalului românesc, consemnat într-un meci cu Progresul, în care a înscris două goluri. Dumitru Ciolan a mai jucat la FC Baia Mare, FC Scorniceşti, Inter Sibiu şi Minerul Motru.
Din 1980, devine arbitru, fiind promovat în lotul naţional, unde, până în 1993, bifează peste 500 de partide arbitrate.
A absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport, în anul 1974, înainte, în 1969, a contribuit la salvarea Argeşului de la retrogradare, iar în sezonul 1971-1972 a obținut titlul de campion al României.
A fost căsătorit cu Mariana și au împreună doi copii: Remus, 46 de ani, și Anca, 52 de ani. Remus, fiul lui Dumitru Ciolan, nu era născut în perioada când tatăl său scria istorie pentru FC Argeș, însă părintele său i-a povestit cele mai importante episoade trăite în tricoul echipei alb-violete.
„Munca, disciplina, seriozitatea sunt aspecte care primează nu numai în sport, ci și în viața de zi cu zi”
Domnule Remus Ciolan, cât de mult a iubit tatăl dumneavoastră clubul FC Argeș?
– Cred că sută la sută. Este gruparea care l-a făcut cunoscut în fotbal, datorită acestui club a reușit să ajungă la un anumit nivel. Din păcate, tata nu a avut o carieră de fotbalist foarte lungă, a fost nevoit să abandoneze la 26 sau 27 de ani, din cauza unei accidentări care-i punea viața în pericol dacă ar mai fi continuat. A îmbrățișat cariera didactică, iar în paralel a urmat cursurile Școlii de arbitraj.
V-a povestit cum a început aventura fotbalistică?
– Tatăl meu a fost un copil care a venit de la țară, de la Coșești, dar învăța foarte bine. A intrat primul la Liceul „Nicolae Bălcescu”, actualul „IC Brătianu”, fiind admis cu o medie ce se apropia de nota maximă, peste 9.90. A plecat de jos și a ajuns la fotbal dintr-o întâmplare a destinului. Îi plăcea foarte mult să joace fotbal cu colegii, iar nea Lenci Ianovschi mergea prin școli să caute talente. În timpul unei ore de educație fizică l-a descoperit. Tata avea câțiva colegi care erau la FC Argeș și ei i-au spus lui nea Lenci despre el, iar acesta a venit să-l vadă pe viu pe tata. L-a văzut, l-a plăcut și l-a luat imediat, dar mai întâi i-a dat echipament, pentru că tata juca în bocanci fotbal. Povestea e lungă… În loc de ghiozdan, îi cususe tatăl său traista de cuie cu care potcovea caii și râdeau copiii de el, se ducea ca la țară îmbrăcat, săracul. Și-a altoit câțiva colegi, apoi s-au potolit. Ei erau îmbrăcați la patru ace, aveau costume cu cravată, spre deosebire de tata. Bunicii mei erau olari, făceau oale și mergeau să le vândă. Nu duceau lipsă de nimic, dar erau oameni de la țară. Tata mai are încă trei frați, toți au făcut facultăți, au fost profesori. Tata a fost admis prima dată la Facultatea de Matematică, dar, fiind preocupat de fotbal, a renunțat și a mers la Facultatea de Educație Fizică și Sport.
„Nea Lenci a avut grijă de tata”
Cât de mult a însemnat Leonte Ianovschi pentru tatăl dumneavoastră?
– Enorm! Nea Lenci a avut grijă de tata, l-a ajutat, dar și tata l-a răsplătit cu ce-a putut. Îi ajuta la teme pe cei doi fii ai domnului Ianovschi, mai ales la matematică, acolo unde tata excela. Îl mai lua nea Lenci acasă, îi mai dădea o masă caldă, dar se descurca și tata. Stătea în gazdă, cu ceilalți frați, iar săptămânal veneau părinții lor, adică bunicii mei, și le aduceau de-ale gurii: o găină, lapte, brânză, ouă… Trebuia să le mănânce rapid, deoarece nu cred că aveau frigider. După ce a debutat la FC Argeș, tata a primit apartament și lucrurile au început să decurgă în alt mod pentru el. La început, tata a avut foamea de a se autodepăși, de a ajunge ceva pe propriile picioare și a reușit. În clasa a XI-a s-a mutat la București cu liceul, pentru că era în lotul național de tineret, dar a revenit după un an.
Și a mai însemnat cineva mult pentru tata, Nicolae Dobrin. Mi-a povestit că era deosebit, mai ales la antrenamente, era unic. E adevărat și că celor doi le-a plăcut și viața, puteau fi mult mai serioși, le putea fi mai bine. De exemplu, Remus Vlad, fostul căpitan al Argeșului, a fost un monument de seriozitate, un personaj cu totul și cu totul deosebit.
Ce v-a povestit despre fotbal tatăl dvs?
– Eu nu eram născut, doar sora mea era atunci, însă tata mi-a povestit foarte multe. Au avut o echipă de excepție, iar diferența era făcută de către magnificul Nicolae Dobrin. Toată echipa era extraordinară, erau doar legende în lot. Mi-a spus că oamenii erau iubitori de fotbal, veneau în număr foarte mare la meciuri, îi încurajau, le scandau numele. După ce au luat titlul, a fost sărbătoare la Pitești, se știe foarte bine. Nu-mi povestea despre colegi, ci despre meciuri, De exemplu, mi-a spus despre meciurile cu Real Madrid. Tata nu a jucat, dar a fost pe bancă. În tur, la Pitești, a fost o sărbătoare de nedescris, era puhoi pe stadion, veniseră oamenii cu multe ore înainte de meci. A câștigat Argeșul cu 2-1 și am reținut atmosfera. Ei au intrat dezinvolți, fără frică, au jucat la adevărata lor valoare. Iar în retur, la Madrid, a fost de vis. Au luat bătaie cu 3-1, în prelungiri, dar Argeșul a stat foarte bine în teren, a rezistat eroic. Când s-a terminat meciul, suporterii spaniolilor i-au luat pe sus pe ai noștri. Galeria Realului i-a însoțit pe jucătorii de la FC Argeș până la hotel. Lui nea Gicu Dobrin suporterii madrileni i-au dat un ceas. Și tata s-a trezit cu un ceas, l-a adus acasă. Spaniolii s-au manifestat în felul acesta și datorită faptului că le-a plăcut jocul Argeșului, a fost un semn de respect. Real Madrid a vrut să-l ia pe Dobrin după acel meci, dar regimul din România s-a opus cu vehemență. A existat teama că Dobrin ajunge mai mare decât numele Ceaușescu, altă explicație nu găsesc.
Despre Halagian ce vă povestea?
– Că era foarte rău și dur, era dintr-o bucată. Dar cred că, până la urmă, aceasta a fost cheia succesului, voia să-i țină în priză mereu. A fost un tip vertical și obiectiv, nu stătea la discuție. Și tata a avut niște conflicte cu dânsul, dar apoi l-a luat cu el la FC Baia Mare. Tata avea o personalitate foarte puternică și poate că îi răspundea, iar un antrenor de calibrul lui Halagian nu avea cum să accepte așa ceva vreodată.
În altă ordine de idei, tata îmi spunea că Halagian te făcea să joci cu sufletul pentru culori, avea un stil aparte. Și toți jucătorii Argeșului își dădeau viața pe teren, jucau doar pentru spectatori, nu cu gândul la bani. În ceea ce privește banii, ei nu erau mulți, dar ajungeau. Aveau salarii, prime de joc, nu făceau risipă, nici nu aveau pe ce să arunce banii. Tata a câștigat la Baia Mare mai mulți bani decât la FC Argeș. Acolo, toți jucătorii erau angajați ca mineri, dar primeau și bani de la fotbal, plus prime etc. Aveau multe beneficii.
Cum s-au cunoscut părinții dumneavoastră?
– La liceu s-au văzut prima dată, deși erau la secții diferite. Dar o relație au început-o când erau studenți. Mama era la Facultatea de Filologie, iar tata studia la IEFS. Nu prin frumusețe a cucerit-o, ci datorită glumelor sale, tata era un tip jovial, mereu cu zâmbetul pe buze. Nu era vreun tip romantic, ci foarte pragmatic. Din păcate, nici mama nu mai este, a decedat cu ani în urmă, lăsând un gol imens în sufletele noastre. Dar asta este viața, ne-am obișnuit cu ideea, însă este foarte greu.
A avut Dumitru Ciolan un fotbalist preferat?
– Da, Maradona și Johan Cruyff au fost jucătorii pe care i-a admirat foarte mult. Cu ultimul chiar s-a văzut, întâmplător. FC Argeș și Ajax Amsterdam, acolo unde juca marele Cruyff, s-au intersectat într-un aeroport, la un moment dat. Antrenor la Ajax era Covaci al nostru, au făcut poze cu toți jucătorii olandezi, au schimbat câteva cuvinte…
Urmăriți evoluțiile echipei FC Argeș?
– Urmăresc toate jocurile echipei mele de suflet și vreau să-i felicit pe jucători. Stau bine în clasament, jocul promite, există implicare totală, au un antrenor care a avut rezultate pe unde a fost, doar de liniște au nevoie băieții. Le doresc mult succes!
Citește și La ceasul amintirilor. Doru Nicolae: „Am fost devotat clubului FC Argeş, am iubit Piteştiul!”
0 Comentarii