Vorbește atât de frumos despre FC Argeș încât îți dai seama imediat ce au reprezentat în viața sa culorile acestui club. „Vă spun cu mâna pe inimă că o viață de poveste am trăit în tricoul echipei FC Argeș, a fost o perioadă fantastică. Cea mai frumoasă din cariera de jucător. Nu vă permite spațiul să relatați tot ceea ce am trăit.
Spuneți-mi, vă rog, ce mai este pe acolo, prin orașul atât de drag sufletului meu?”, au fost primele cuvinte rostite de interlocutorul nostru, nimeni altul decât Doru Nicolae, fostul mare fotbalist al Argeșului, ajuns acum la 73 de ani. S-a transferat la FC Argeș în 1976, unde a evoluat în 122 de meciuri și a marcat 26 de goluri. A pus umărul la cucerirea titlului de campion al României, în sezonul 1978 – 1979. În urma evoluțiilor bune și foarte bune în tricoul echipei FC Argeș, Doru Nicolae a ajuns în Grecia. În 1980, legendarul Yorgos Vardinoianis, conducătorul clubului Panathinaikos, a intervenit direct la Nicolae Ceaușescu pentru a aproba transferul lui Nicolae în Grecia. La Panathinaikos, Doru Nicolae a petrecut doi ani: a jucat 57 de meciuri și a marcat 9 goluri. În sezonul 1981-1982, a contribuit la cucerirea Cupei Greciei, un trofeu de prestigiu care i-a îmbogățit palmaresul.
„La FC Argeș am explodat”
Vă mai amintiți cum ați ajuns la FC Argeș?
– Jucam la Gloria Bistrița și aveam meci cu Șoimii Sibiu, în timp ce FC Argeș urma să dispute o partidă importantă la Cluj. Florin Halagian, antrenorul de atunci al lui FC Argeș, auzise că este o extremă dreapta la Bistrița, un fotbalist cu calități foarte bune, așa că a venit să mă urmărească. Radu Troi era pe picior de plecare din Trivale și Argeșul avea nevoie de înlocuitor pe acest post, pentru a nu rămâne descoperită. Antrenorului Florin Halagian i-a plăcut evoluția mea și au început imediat negocierile între cluburi.
Ce a însemnat transferul la FC Argeș?
– În orașul Pitești am găsit o atmosferă foarte frumoasă, caldă și iubitoare. Înainte de a ajunge acolo, jucasem la Dinamo, dar foarte puțin. Se aflau acolo Dudu Georgescu, Pârcălab, Dumitrache, Lucescu etc., dar venirea în Trivale m-a ajutat enorm în cariera de fotbalist. La FC Argeș am explodat, să spun așa, dar numai cu ajutorul colegilor. Eram o familie unită.
Știu că v-a legat o prietenie foarte strânsă de Nicolae Dobrin…
– Dobrin a fost cel care ne spunea că trebuie să jucăm numai pentru public. Dobrin a iubit Piteștiul, avea un caracter foarte bun. În teren, el ne coordona, ne dădea indicații, spunea unde trebuie să ne ducem, dar nu ne certa niciodată.
Cum erau priviți fotbaliștii atunci?
– Îmi amintesc că toată lumea ne iubea. Dacă ieșeam pe stradă, era sărbătoare pentru toți piteștenii, iar când ne întâlneam cu suporterii, aceștia veneau să ne atingă, să vorbească cu noi. Știau pe dinafară fiecare gol pe care-l marcam, fiecare fază, respirau prin toți porii fotbal. Tot timpul am avut suporteri adevărați la Pitești. Noi jucam cu tribunele arhipline, nu aveai loc să arunci un ac. Uitați-vă acum și veți vedea tribune goale, o atmosferă dezolantă…. Mă doare sufletul…
Ce loc ocupă familia în viața dumneavoastră?
– A ocupat dintotdeauna primul loc. Mi-a dat Dumnezeu o soție exemplară, Adriana o cheamă, pe care am cunoscut-o la Bistrița. Nașul nostru de cununie a fost Florin Halagian, un om excepțional. Acesta ne-a propus să ne cunune. Era înaintea unui meci, prietena mea a venit de la Bistrița și Halagain a aflat că vrem să ne unim destinele. Îmi amintesc că ne-a zis: „Foarte bine! Vă cunun eu!”. Soția mea nu știa nimic despre fotbal, la început, apoi a devenit interesată. Era prietenă cu soțiile lui Chivescu, Telu Stancu, Cârstea, dar avea relații bune și cu celelalte consoarte ale colegilor mei. Avem împreună doi băieți și doi nepoți minunați, Darius, doi ani, și Edi, 8 ani, ei sunt răsfățații familiei noastre.
Dacă ar fi să vă teleportați într-un meci din trecut, care ar fi acela?
– Mi-aș dori să retrăiesc jocul FC Argeș – AEK Atena, în care am marcat cel mai frumos gol din cariera mea. Gicu Dobrin mi-a pasat, eram la mijlocul terenului, eu am pătruns în careu și de la 16 m l-am executat pe portarul grec, l-am lăsat fără replică, i-am dat-o în vinclu, să rămână mut de uimire…
Trei calități…
– Sunt bun, sufletist și familist convins. Vă rog să mai adăugați ceva: am fost devotat clubului FC Argeș, am iubit Piteștiul, oamenii de acolo, și mi-am respectat mereu semenii, oriunde m-a dus viața.
Citește și La ceasul amintirilor. Aurel Ancuţa: „Dobrin citea foarte mult, avea mereu cuvintele la el”
Citește și La ceasul amintirilor. Viorel Krauss: „Pe teren, Dobrin nu vorbea deloc şi nu certa pe nimeni”
„Nota 8, lumea știe cât de atașat am fost”
Ce notă v-ați da pentru întreaga carieră?
– Nota 8 plus, nu dau 10, nu are rost. Lumea știe foarte bine ce-am făcut eu pentru FC Argeș, cât de atașat am fost de acest club. Am întâlnit acolo oameni extraordinari. Locuiam în cartierul Craiovei, într-o garsonieră, și mergeam cu mașina la stadion, era viață frumoasă, nu știu cum este acum. Mi-ar plăcea să mai vin acolo, nu am mai fost de mult timp și mi-e dor de Pitești. Acum, pretențiile sunt foarte mari din partea jucătorilor, dar fotbalul este pe locul doi. Mi-e dor! Duminica, înainte de meciurile de acasă, mergeam la biserică, în Trivale. Aveam un preot care venea în cabină, înainte de joc, și ne vorbea despre Dumnezeu. Atunci exista respect și între adversari, nu ne faultam intenționat pe teren. Noi, cei de la FC Argeș, eram foarte modești și aveam relații bune cu toți jucătorii. Dintre colegii de echipă, eram foarte apropiat de Dobrin, Iovănescu, Telu Stancu, Speriatu, Eduard, Chivescu…
Aveți un regret?
– Da, îmi pare foarte rău că nu am mers la înmormântarea lui Gicu Dobrin. Era vremea urâtă și nu am putut ajunge. În ceea ce privește fotbalul, nu am regrete, viața mi-a dăruit clipe memorabile și pot spune că sunt un om împlinit. Am jucat doar cu sufletul, nu am făcut compromisuri, mi-am iubit meseria și m-am dedicat total ei.
Cel mai trist moment din carieră?
– Când jucam la FC Argeș și am început ediția de campionat 1978-1979. Nu aveam niciun punct după patru etape, am luat bătaie de la toți și eram pe ultimul loc. Ne certa Halagian mereu, ne impunea să alergăm mai mult. Ne-am revenit, am început să jucăm foarte bine și am câștigat titlul.
Un mesaj pentru actualii jucători ai echipei FC Argeș aveți? Dar pentru suporteri?
– Am mesaje pentru ambele tabere. Eu și colegii mei am mâncat și am împărțit o pâine caldă la Pitești, ne-am dat viața pentru acel club. Vreau ca și actualii jucători ai echipei să facă la fel, să se dăruiască total și să nu păcălească fotbalul nicio secundă. De ce? Pentru că fotbalul te taxează. Dacă ești corect până la capăt, îți oferă o multitudine de satisfacții, dacă încerci să-l păcălești, te pedepsește. De asemenea, suporterilor le transmit să-și încurajeze echipa mereu și le mulțumesc pentru sprijinul pe care mi l-au oferit cândva.
Citește și La ceasul amintirilor! Vasile Stan: „Suporterii ne priveau ca pe nişte zei, simţeam că plutim”
0 Comentarii