Web Analytics
scris duminică, 09.04.2023

La 71 de ani, reţinut în Argeş pentru că şi-a lovit fata şi soţia! Acum e în control judiciar

Polițiștii din Albeștii de Argeș au reținut zilele trecute un bărbat în vârstă de 71 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, amenințare și nerespectarea ordinului de protecție.

La 71 de ani, reţinut în Argeş pentru că şi-a lovit fata şi soţia! Acum e în control judiciar

Citeşte şi: Dan Diaconescu: “Nu există nimic din ce vi s-a spus”


Din cercetări, s-a stabilit că în seara zilei de 5 aprilie, pe fondul consumului de alcool, bărbatul în cauză le-ar fi lovit pe fiica și pe soția sa, cărora, totodată, le-ar fi adresat amenințări, potrivit unui comunicat de presă al IPJ Argeş.

„În conformitate cu OMAI 146/2018 și Lg.217/2003, polițiștii au parcurs procedura de întocmire a formularului de evaluare a riscului, ocazie cu care a fost emis un ordin de protecţie provizoriu. Ulterior, în noaptea de 5 spre 6 aprilie, bărbatul a încălcat obligațiile impuse prin ordinul de protecție, deplasându-se la ușa locuinței fiicei sale” – se arată în comunicatul de presă.

Drept consecinţă, în noaptea de 6 spre 7 aprilie, după administrarea probatoriului, bărbatul de 71 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.


Ulterior, pe 7 aprilie, cel în cauză a fost prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, care a dispus cercetarea sub măsura preventive a controlului judiciar, potrivit sursei citate.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Importanța satisfacției vieții

Satisfacția față de viață este un pic mai complexă decât pare; termenul este uneori folosit în mod interschimbabil cu fericirea, dar sunt două...

Din ediția tipărită