Web Analytics
scris vineri, 10.10.2025

„Justiţie” în Argeş. La aproape 4 ani după accidentul care a lăsat-o fără un ochi, un picior şi fără auz, Mariana Matei încă nu şi-a aflat dreptatea

„Justiţie” în Argeş. La aproape 4 ani după accidentul care a lăsat-o fără un ochi, un picior şi fără auz, Mariana Matei încă nu şi-a aflat dreptatea

Un puști teribilist a mutilat-o pe viață, femeia nu mai poate munci, iar dosarul de urmărire penală a fost ținut în sertar la Poliția Costești

Pe 6 februarie 2022, după amiaza, în timp ce conducea autoturismul Alfa Romeo, pe raza localității Bârla, un tânăr teribilist, Andrei Florin Pavel, nu a acordat prioritate de dreapta unui autoturism Dacia, care circula pe DJ 679 F, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, autoturismul marca Alfa Romeo a părăsit partea carosabilă și a acroșat-o pe Viorica Mariana Matei, aceasta fiind transportată de urgență la spital și internată. Așa sună un comunicat sec de presă în spatele căruia se află o viață nenorocită pentru totdeauna, cea a victimei, fără vină, femeia care, ceasul rău, întâmplător trecea prin zonă îndreptându-se către stația de microbuz.

Într-o clipă a fost luată pe botul și apoi pe capota bolidului, fiind aruncată pe un gard de fier forjat. Una dintre țepușele gardului i-a străpuns ochiul stâng, impactul a lăsat-o fără dinți, fără auz și fără un picior, incapabilă să își mai câștige pâinea cea de toate zilele. În ciuda situației extrem de grave, dosarul a intrat de abia acum, în 2025, pe fond, pe rolul instanței, cu termen de judecată în această lună. Asta după ce, în octombrie 2023, magistrații de la Costești au amânat procesul din cauza lipsei dosarului de urmărire penală!

Mariana Matei: „La Urgențe, am ajuns cu ochiul pe obraz”

„Mă deplasam către microbuz. În satul Mozăceni Vale este o intersecție nedirijată, pe un drum care vine de la Bădești Băi și dă spre strada principală în direcția Pitești. Cu 20 de metri înainte de a ajunge la stație, un Logan a încetinit ca să intre în șoseaua principală. Eu mă deplasam pe partea dreaptă, Loganul venea din stânga. Mergeam pe marginea drumului, un drum de pietriș, ca la țară. În timpul acela a venit cu viteză o mașină, din stânga Loganului. A intrat în el, l-a acroșat, l-a răsucit în drum și de acolo a deviat pe un podeț și, în momentul acela, m-a luat pe mine pe capota mașinii. La volan era un puști de 19 ani, care conducea cu o viteză foarte mare.
Conform raportului de expertiză al Poliției, avea 103 km la oră în momentul când m-a lovit, asta după ce a lovit Loganul, deci inițial viteza era mult mai mare. M-a aruncat pe diagonală la o distanță de 20 -30 de metri pe un gard metalic cu țepușe, cinci țepușe au fost rupte de mine în urma impactului, una dintre ele intrându-mi în ochi. Am căzut pe o grămadă de nisip care a atenuat căderea, așa că nu am avut organe interne rupte. În rest, am rămas cu sechele. Sunt complet oarbă de un ochi. Și în celălalt ochi mi-au sărit cioburi de la parbriz, iar doctorii mi-au spus că, în câțiva ani, voi rămâne oarbă definitiv.

De fapt, la Urgențe am ajuns cu ochiul pe obraz. Am probleme și cu auzul – sunt aproape surdă, iar dantura, în partea de sus am avut nevoie de placă, iar partea de jos mi se mișcă. Am avut 11 coaste rupte și piciorul drept care era îndoit sub mine, când a venit salvarea, rupt de la genunchi, am proteză la genunchi și port și orteză exterioară. Am rămas cu multe semne vizibile! M-au luat în comă la urgență, conectată la aparate. Au zis doctorii că, dacă până dimineața am semne vitale, scap. A vrut Dumnezeu să scap”, povestește Mariana Matei. Femeia se plânge că în februarie 2022 a fost accidentul și raportul a fost făcut abia la sfârșitul lui 2023. „Au tras de timp. A făcut plângere soțul meu la Costești. Luni de zile se tot ducea să se intereseze ce este cu dosarul. Eu, după ce am început să merg în cârje, m-am dus la Costești. Ofițerul care ancheta cazul mi-a spus că îmi dă un avocat bun din Pitești și va fi bine. M-am dus la avocat, care știa deja despre ce este vorba. Mi-a cerut 4000 de lei, spunând că, fără banii ăștia nu putea să bage dosarul la judecată în Tribunal. Apoi mi-a zis că mă anunță dacă sunt noutăți. A trecut o lună, au trecut două, iar m-am dus la el.
După un an și ceva mi-a spus să merg la Medicina Legală. M-am dus la IML, iar Spitalul Județean a trimis la Poliție, la Costești, raportul de expertiză. Nu mi-au spus nimic. Într-un târziu mi-au spus că a ajuns raportul, dar fusese contestat de șoferul care m-a accidentat. Au mai trecut câteva luni, aproape o jumătate de an. Am făcut totul din nou, toate controalele, din cap până în picioare, cu medici diferiți, pe 1 Mai în Pitești, unde se experizează capacitatea de muncă, psihiatrie, ortopedie…o grămadă de bani. Într-un final, cei de la Mina Minovici din București mi-au dat punctaj 100% incapacitate de muncă.

Deci eu nu mai sunt bună de muncă. Au trecut trei ani de zile. Tot mă duceam peste avocat și plecam așa cum mă duceam. Nu s-a schimbat nimic, nu era niciun vinovat al accidentului care m-a lăsat infirmă pe viață. Am schimbat avocatul. Într-o lună de zile, doamna asta l-a însoțit pe soțul meu la Costești la ofițerul de caz. Dosarul meu era jos în dulap, era dat deoparte, iar avocata i-a atras atenția că ar fi trebuit să aibă prioritate.
Într-o lună de zile șoferul a avut dosar penal. Și așa dosarul meu a ajuns la Tribunal, în proces. S-a dat termen acum, pe 21 octombrie. Eu încă sper să îmi recuperez banii de la firma de asigurări”,
a mai completat femeia.

Procesul a intrat abia în 2025 pe fond, fiind amânat din cauza lipsei dosarului de urmărire penală

„Persoana vătămată a prezentat leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 100 de zile de îngrijire medicală, leziunile determinând infirmitate fizică și prejudiciu estetic grav și permanent, fiind pierdută capacitatea de muncă în totalitate”, se arată în rechizitoriul finalizat în 27 septembrie 2024, de Lorella Lazăr, prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești. Mariana Matei avea pe atunci 50 de ani și era angajată, însă nu a mai putut munci. Tânărul care a lăsat-o infirmă pe viață nu și-a recunoscut nici până acum vina, deși procuroarea subliniază în rechizitoriu că, dacă circula atent și preventiv, ar fi putut evita producerea accidentului.
Strigător la cer este că procesul se judecă pe fond abia acum, în 2025, la Judecătoria Costești. În octombrie 2023, Judecătoria Costești a amânat cauza, atenție!!!, pentru lipsă de procedură şi pentru lipsa dosarului de urmărire penală (!) și a acordat un nou termen. Și a transmis Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti o nouă adresă în vederea înaintării dosarului de urmărire penală. La începutul anului 2024, Judecătoria Costești admite contestaţia privind durata procesului penal, formulată de Mariana Matei și stabileşte un termen de 6 luni de la data comunicării soluției, timp în care procurorul trebuia să rezolve cauza ce forma obiectul dosarului penal.

Ionuț Mostoghiu de la Poliția Costești: „A durat pentru că dosarul a trecut de la o persoană la alta, apoi a durat și expertiza…”

Femeia crede că ofițerul care a instrumentat cazul în faza de cercetare preliminară, Ionuț Mostoghiu și avocatul recomandat de acesta ar fi fost de vină pentru tergiversare. Astfel că am luat legătura cu inspectorul principal Ionuț Mostoghiu de la Poliția Costești, care ne-a spus de ce a durat atât de mult cercetarea: „A durat pentru că dosarul a trecut de la o persoană la alta, a fost mai întâi la o colegă care s-a mutat și apoi l-am preluat eu. Apoi a durat expertiza, după aceea s-a făcut încă o expertiză medico legală, care a fost contestată de către cealaltă parte, în fine au fost mai multe expertize pe partea asta de vătămare”. În ceea ce privește faptul că i-ar fi recomandat un avocat Marianei Matei, polițistul a negat vehement.

Citește și Biblioteca Judeţeană sare din scandal în scandal! Interviu incendiar cu candidatul la postul de manager pe care l-au umilit cu nota 1.37. Dan Pavel: „I-a deranjat auditul intern pe care l-am cerut”

Citește și O profesoară acuză! Minore racolate la şcoala din Stoeneşti

Citește și Cazurile poliţiştilor infractori din Argeş care şi-au recunoscut vinovăţia pentru pedepse mai mici

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită