Web Analytics
scris miercuri, 29.11.2023

Jandarmii argeșeni, la datorie în minivacanța de 1 Decembrie

În perioada minivacanței prilejuită de Sărbătoarea Sfântului Andrei și Ziua Națională a României, jandarmii argeșeni vor fi la datorie, având ca misiune principală siguranța cetățenilor și prevenirea oricăror incidente care ar putea afecta buna desfășurare a evenimentelor organizate în spațiul public.

Jandarmii argeșeni, la datorie în minivacanța de 1 Decembrie

Astfel, în perioada 30 noiembrie – 01 decembrie 2023, jandarmii argeșeni vor executa misiuni specifice în scopul menținerii unui climat de ordine și siguranță publică în zone aglomerate, piețe, târguri sau în alte zone de interes operativ, dar și în apropierea lăcașelor de cult, cu ocazia sărbătorii religioase Sf. Apostol Andrei.

Citește și Stolnici: Cercetări finalizate de polițiști într-un dosar de șantaj

În data de 1 decembrie, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, se vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la ceremoniile militare și religioase dedicate Zilei Naționale a României care vor avea loc în municipiul Pitești, orașul Mioveni, municipiul Câmpulung, dar și în Curtea de Argeș, Costești și Lerești.

Totodată, în ziua de 1 decembrie se va acționa pentru siguranța participanților la toate evenimentele cultural-artistice desfășurate în spațiul public cu ocazia Zilei Naționale a României, dar și a deschiderii Târgului de Crăciun în Pitești.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

A murit Mihai Leu

O nouă veste tragică zdruncină sportul românesc! Mihai Leu, fostul mare campion de box al...

Omul săptămânii

Opinie

dan-andronic-editorial-2

Nesimțirea s-a născut la Stat!

Dan Andronic 29 iunie 2025 Lucian Blaga spunea, într-un mod admirabil, că „veșnicia s-a născut la sat. Aici orice gând e mai încet, și inima-ți...

Din ediția tipărită