Plutonierul adjutant șef Vasile Crețu, din cadrul Postului de Jandarmi Montan Arefu, a fost premiat în cadrul Galei Muntelui, organizată la Bușteni – un eveniment ce îi aduce în prim-plan pe cei care contribuie activ la protejarea și securitatea zonei montane.
Citește și: Pompier argeșean cu suflet mare. Înger pentru fetița rănită în accidentul din Vlădești
A participat la acțiuni pentru limitarea efectelor calamităților naturale din masivul Făgăraș și a intervenit, alături de colegii săi, pentru gestionarea situațiilor generate de prezența animalelor sălbatice în zonele locuite – se mai arată în comunicat.
Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Argeș, subofițerul s-a remarcat printr-o activitate susținută de prevenire și combatere a faptelor antisociale. Numai în anul 2024, el a constatat zeci de contravenții și infracțiuni, demonstrând profesionalism, responsabilitate și implicare în menținerea ordinii publice, dar și în protejarea fondului forestier, cinegetic și piscicol.
În acest context, Inspectoratul de Jandarmi Județean „Basarab I” Argeș îl felicită pe plutonier adjutant șef Crețu Vasile pentru obținerea acestui premiu și pentru modul exemplar în care își desfășoară activitatea.

0 Comentarii