Soția și mama lui Adrian Ciureanu, tânărul de 30 de ani din Argeș, care şi-a pierdut viaţa marţi, 8 august, la Mangalia, după ce a salvat de la înec o femeie şi un copil, au mers astăzi la locul de muncă al bărbatului, SC Clemans SRL. Îndoliate, femeile doreau să ridice lucrurile personale și documentele eroului, și au fost înconjurate de colegii tânărului, înmărmuriți de durere. Adrian făcea parte dintr-o familie modestă și muncea din greu pentru a o întreține. Slujba de înmormântare va avea loc mâine, 11 august, la ora 12.00, în comuna sa natală, Mușătești.





0 Comentarii