În noaptea de miercuri, 23 aprilie, a fost semnalată prezența unui urs în comuna musceleană Rucăr. ISU Argeș a făcut câteva recomandări, oamenilor spunându-li-se că ar fi bine să rămână în locuințe. să protejeze animalele din gospodării, sau, în cazul în care se întâlnesc cu ursul, să păstreze distanța față de animal, să nu îl hrănească și să nu încerce să se fotografieze cu el.
Citește și: Polițistă din Argeș, cercetată disciplinar după ce a aruncat cu petarda spre casa altei persoane
Populația a fost avertizată și prin transmiterea unui mesaj Ro-Alert. Preventiv, în zonă urma să ajungă și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat. Așadar, măsuri foarte utile de prevenție și, eventual, de intervenție în astfel de situații de urgență.
Cei de la ISU Argeș au ținut, însă, cu această ocazie să mai facă anumite precizări, la fel de utile, spunem noi, legate de importanța mesajelor Ro-Alert. Deși sunt situații când primirea respectivelor mesaje poate genera disconfort, transmiterea lor „este imperios necesară, având în vedere scopul pentru care a fost conceput Sistemul de avertizare RO-ALERT – salvarea de vieți și protejarea bunurilor”.
ISU Argeș reamintește, totodata că „prin intermediul Sistemul RO-ALERT se transmit, indiferent de oră, informații relevante, bazate pe date concrete furnizate atât de structuri specializate (Administrația Națională de Meteorologie, Inspectoratele pentru Situații de Urgență și alte instituții cu rol și competențe în domeniul managementului situațiilor de urgență), dar și de către apelanți (martori ai situațiilor în speță), atent verificate și documentate.
Dezactivarea opțiunii de primire a mesajelor pe terminalele mobile nu este recomandată, având în vedere efectele ce pot fi generate asupra vieții comunităților în cazul producerii situațiilor de urgență, ce vă pot pune viața in pericol.
Asigurăm opinia publică de faptul că obiectivul fundamental al activității noastre rămâne eficientizarea acțiunilor de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență, cu scopul de a creşte continuu gradul de siguranţă a cetăţeanului”.
0 Comentarii