Jurnalul de Arges
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Politica si Administratie
  • Dezvaluiri
  • Economie
  • Opinii
  • Cultura
  • Sport
  • PRINT
    • Culise
    • Jurnalul Universitar
    • Omul saptamanii
    • Blitz
    • Caricaturi
    • Arhiva PDF
No Result
View All Result
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Politica si Administratie
  • Dezvaluiri
  • Economie
  • Opinii
  • Cultura
  • Sport
  • PRINT
    • Culise
    • Jurnalul Universitar
    • Omul saptamanii
    • Blitz
    • Caricaturi
    • Arhiva PDF
No Result
View All Result
Jurnalul de Arges

Ultimele știri

covid-19-vaccin

În ultimele 24 de ore, Argeșul are 30 de nou infectați cu coronavirus. Scade în continuare și rata de infectare

4 minute ago
Granturi pentru capital de lucru acordate catre SC Mariris Cors SRL 1

Granturi pentru capital de lucru acordate catre SC Mariris Cors SRL

10 minute ago
retinut

Pitești: Reținut pentru camătă, abuz de încredere, înşelăciune şi uz de fals

27 de minute ago
Situația epidemiologică din județul Argeș-Covid-19 2

Situația epidemiologică din județul Argeș-Covid-19

35 de minute ago

Categorii

  • Actualitate
  • Bani europeni
  • Blitz
  • Caricaturi
  • Culise
  • Cultura
  • Dezvaluiri
  • Economie
  • Home
  • Jurnalul Universitar
  • Omul saptamanii
  • Opinii
  • Politica si Administratie
  • Sport
  • Turism

Istoricul bisericii din Galeş şi preoţii care au slujit de-a lungul timpului

Istoricul bisericii  din Galeş şi preoţii care au slujit de-a lungul timpului 3
byJurnal de Arges
5 ani ago
in Cultura

Istoricul bisericii  din Galeş şi preoţii care au slujit de-a lungul timpului 4Catagrafia Eparhiei Argeşului din 1824, care întregeşte pe cea din 1808, ne oferă câteva informaţii, care ne îndreptăţesc să afirmăm că înainte de anul 1877, anul ctitoriei celei dintâi biserici zidite în satul Galeş din comuna Brăduleţ, a existat aici o biserică din lemn, acoperită cu şiţă şi desigur modest împodobită, ctitorită de însuşi episcopul Iosif I, pe moşia Sfintei Episcopii. Galeşul făcea parte în acea vreme din Plaiul Arefului Loviştii, având protopop pe Petru, cu un total de 46 de biserici. Biserica de lemn din Galeş avea hramul Intrarea în biserică, ca şi biserica din Galeşul de Sibiu, vatra de origine a satului argeşean întemeiat după 1750, şi slujitori pe preoţii Filip, de 40 de ani şi Păun de 70 de ani.

Episcopul Ghenadie al II-lea al Argeşului a târnosit această primă biserică din piatră la 1 ianuarie 1878

Până la 1871 se mai cunosc câteva nume de preoţi slujitori în Galeş, fără a putea face precizări asupra personalității şi activităţii lor. Astfel aflăm de Popa Mihai care a avut descendenţi pe fiul Constantin (Popa Din) şi fiul acestuia Alexandru (Popa Alecu). Popa Păun de asemenea a avut descendenţi pe preotul Ion şi pe diaconul Gheorghe, care cânta şi la strană, foarte posibil hirotonit în preot şi el. Ulterior mai apar Popa Costilă – credem frate cu Ion şi Gheorghe (fii lui Păun) şi Toma Popa Mihai (adică fiul lui Mihai, frate cu Din) – foarte posibil unul şi acelaşi cu primul învăţător al Galeşului, la şcoala înfiinţată în 1838 (Toma Popescu). La 1871 este cunoscut cu certitudine ca slujitor al bisericii de lemn din Galeş Popa Alecu sau preotul Alexandru Popescu (1826 – 1890). Acesta devine ctitorul primei biserici zidite din piatră în Galeş, în 1877, de la 13 mai la 13 noiembrie, după cum atesta Synodicul întocmit de Ion Preotu Alecu (adică unul dintre fii săi), din porunca episcopului Ghenadie al II-lea al Argeşului, dată pentru toată eparhia. Acelaşi episcop a târnosit această primă biserică din piatră la 1 ianuarie 1878, adăugând la hramul vechi pe acela al Învierii şi al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. În Synodic sunt arătate numele celor 153 de ctitori şi mărirea contribuţiei acestora (în lei, parale, ori doar în muncă). Din însemnările preotului Minculescu, reiese că pictura nu a lipsit în acest prim locaş zidit, căci undeva lângă uşa de la intrare, în interior, erau zugrăvite chipurile episcopului Ghenadie II şi al lui Manole Brihăilescu, primul între ctitori.

Noul locaş s-a târnosit la 25 martie 1926 de către episcopul Nichita Duma al Argeşului

Din 1881, slujitor în Galeş este preotul Gheorghe Minculescu (1859 – 1947), fiu de preot din satul vecin Brătieni, trăgându-se ca şi Popa Alecu dintr-unul dintre preoţii descălecători ai Galeşului. Absolvent al seminarului din Curtea de Argeş, el a fost preot şi învăţător ,,calificat’’ al satului vreme de 35 de ani (paroh 55 de ani, nestrămutat). De numele lui se leagă rectitorirea bisericii distrusă în vara anului 1920 de un incendiu. Noul locaş, rezidit pe aceleaşi temelii şi pictat în ulei de Zafiescu din Costeşti – Vâlsan, s-a târnosit la 25 martie 1926 de către episcopul Nichita Duma al Argeşului, cu hramul principal ,,Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”. În perioada 1936 – 1939 iunie 8, a slujit preotul Marin Dana, un intelectual distins, ordonat şi sufletist, căsătorit cu o nepoată a ctitorului Alecu Popescu. El s-a strămutat ca preot militar la garnizoana din Câmpulung Muscel, lăsând în urma sa un monument închinat Eroilor din primul război mondial, o clopotniţă din piatră şi, mai ales, cel dintâi grup coral de fete, care în 1936 cânta, în Duminica Floriilor, Liturghia psaltică de Ioan Popescu-Pasărea, în întregime. Timp de 44 de ani (1939 – 1983) a slujit în Galeş părintele Theodor Manda (1911 – 1988), de fel din Deaguri, ctitor şi el al celei de a treia biserică zidită în Galeş. Mistuită de incendiul provocat de un trăznet, în 2 – 3 iulie 1978, biserica s-a transformat într-un morman de piatră şi zgură. Găleşanii, pentru a treia oară într-o sută de ani, au fost nevoiţi, cu preotul lor în frunte, să ridice o biserică din temelii. Au reuşit aceasta în câteva luni de zile, împodobind pereţii cu pictura în frescă populară, bine proporţionată şi armonizată coloristic, prin mâna argeşeanului Ion Anghel. Noua biserică s-a târnosit la 31 august 1980 de către arhiereul vicar al Râmnicului şi Argeşului Gherasim, din încredinţarea Episcopului Iosif Gafton.

Masa Împăcării este Emblema Galeşului Ortodox şi Curat românesc dintotdeauna

De la 1 ianuarie 1984 slujeşte la Galeş preotul Nicolae Eftimie (născut în 1958), licenţiat al Institutului Teologic de grad universitar din Bucureşti, care a continuat buna gospodărire pe plan bisericesc şi pastoraţia bine rânduită a vrednicilor înaintaşi. Dintre vechile rânduieli ale satului care s-au perpetuat până astăzi, cea mai prestigioasă şi de folos manifestare este prăznuirea Sfintelor Paşti de către toţi mărturisitorii Învierii Domnului în curtea bisericii, la Masa Împăcării, în lumină şi bucurie, păstrând cu sfinţenie felul de a fi, de a mânca, de a comunica al celor dinainte, dintotdeauna. Această Masă cu caracter profund creştinesc, prin mulţimea oamenilor pe care îi adună, este Emblema Galeşului Ortodox şi Curat românesc dintotdeauna. Începând cu primăvara lui 2011, la slujirea Sfântului Altar s-a alăturat preotul Victor Nicolae Eftimie (născut în 1982).
Fără să fie cel mai bogat sat din punct de vedere material de pe Valea Vâlsanului, Galeşul are renumele de sat cu oameni generoşi, de viţă ardeleană, care-şi iubesc biserica-locaş, îşi ţin în bună rânduială cimitirul şi mai ajută încă şi pe mulţi alţii. Cele trei ctitoriri ca şi îmbunătăţirile continue s-au realizat aproape în întregime prin forţa proprie, ceea ce arată nobleţea acestor oameni simpli, despre care, cu 14 ani în urmă, Prea Sfinţitul Părinte Episcop Calinic remarca, cu dreptate, că se chinuiesc pentru existenţa lor, muncind din greu pe un pământ sărac şi neîndestulător. Cu cât mai greu le va fi fost moşilor acestei obşti, care până la 1864 au fost clăcaşi pe trei moşii, un secol încheiat, oameni care au biruit lipsa şi strâmtorarea prin hărnicie şi cinste, prin credinţă dreaptă, neabătută de la Crezul Sfintelor Sinoade şi prin ascultarea de cei care i-au îndrumat numai la bine. Aceeaşi oameni, cu puţinul pământ dobândit prin cele trei împroprietăriri naţionale, erau fruntaşi la cote şi achiziţii către Stat, în anii 60-80 ai secolului trecut. Conştiinţe de buni cetăţeni, suflete generoase, simplitate nobilă.
M.I.

Distribuie!

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required


Related Posts

inmormantare-episcop-florentin Crihălmeanu
Actualitate

20 de episcopi catolici și ierarhii Mitropoliei Ortodoxe a Clujului, la înmormântarea Preasfințitului Florentin Crihălmeanu

19/01/2021 - 12:17
student dela UMF Cluj la vaccinare
Actualitate

Studenții de la UMF Cluj, fruntași și la vaccinare. Peste 90% s-au imunizat

19/01/2021 - 11:58
exodul medicilor români
Actualitate

(VIDEO) Respect – asta caută medicii români care pleacă în străinătate

19/01/2021 - 11:37
La drum-film despre transhumanța păstorilor
Actualitate

Un film despre transhumanța păstorilor – lansat la Paris de Ziua Culturii Naționale

19/01/2021 - 08:24

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sunt de acord cu Politica de confidentialitate.


  • Licitaţia pentru viaţă - inegalitatea accesului la vaccinul anti-Covid
  • CORESPONDENŢĂ DIN PARIS Specificităţile evoluţiei pandemiei şi a vaccinării în Franţa
  • Confuzia
  • "Datoria noastră externă - vulnerabilitatea pe care pieţele o vor folosi fără scrupule"
  • PROPUNERE O nouă formulă de calcul a impozitului pe profit
  • CEA MAI MARE BANCĂ ELVEŢIANĂ ESTIMEAZĂ PENTRU 2021: Preţurile argintului şi platinei vor creşte mai mult decât cotaţia aurului
  • "LUPII LIBERALI" AU TRECUT LA ATAC: "Capul lui Orban vrem!"
  • PENTRU OBLIGAŢIUNILE EMISE ÎN 2008 Primăria Oraviţa a achitat plăţile scadente în aprilie anul trecut
  • După decesele din Norvegia, experţii în sănătate solicită suspendarea vaccinării cu Pfizer

Next Post

Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş vă recomandă cărţile săptămânii!

  • Contact
  • Confidențialitate
  • Cookies

Redacție

  • Redactor șef: Gabriel Grigore;
  • Manager: Cristian Vasile;
  • Director economic: Claudia Sima;
  • Secretar general de redacţie: Alina Crângeanu;
  • Senior editor: prof. dr. Cornel Carp, avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept;
  • Redacţia: Marius Ionel, Cornel Drăghici, Cătălin Ion Butoiu, Mari Tudor, Izabela Moiceanu, Marian Staicu, Cristina Simion;
  • Corectură: Corina Grigore;
  • Grafică: Bogdan Pintilie;
  • DTP și procesare imagine: Cristian Radu.

Contact:

  • e-mail: jurnaldearges@gmail.com
  • Tel: 0248.221774
  • Fax Contabilitate: 0248.223271

 

TRAFIC

© 2020 Jurnal de Argeș - partener în rețeaua PressHub.

No Result
View All Result
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Politica si Administratie
  • Dezvaluiri
  • Economie
  • Opinii
  • Cultura
  • Sport
  • PRINT
    • Culise
    • Jurnalul Universitar
    • Omul saptamanii
    • Blitz
    • Caricaturi
    • Arhiva PDF

© 2020 Jurnal de Argeș - partener în rețeaua PressHub.