Web Analytics
scris vineri, 01.03.2024

Istoria mărțișorului

Știați că împărțim tradiția mărțișorului și cu Macedonia de Nord, Moldova și Bulgaria? Dar că în 2017 a fost adăugată la patrimoniul imaterial UNESCO? Deși prima zi calendaristică a mărțișorului se celebrează în foarte multe țări în diferite moduri, mărțișoarele nu se găsesc peste tot, iar mai mult, tradițiile care se împletesc cu mărțișoarele sunt cu atât mai speciale, cu cât se găsesc doar în aceste câteva țări. Misterul care înconjoară aceste tradiții și legendele se păstrează până în ziua de azi, originea mărțișorului fiind în continuare necunoscută, deși veche de mii de ani. Rămâne de descoperit în câte feluri se manifestă această tradiție.

Istoria mărțișorului

Fără să i se cunoască originea, tradiția mărțișorului este veche de aproximativ 8.000 de ani, fiind prezentă în câteva țări din sud-estul Europei. Se crede că provine din tradițiile păgâne ale populațiile indigene locurilor, înainte de a fi avut loc procesul de romanizare sau de slavizare. Au fost găsite coliere cu pietricele care alternau în culorile roșu și alb, iar simbolistica acestor culori este bogată încă din cele mai vechi timpuri. Bineînțeles, interpretările asupra tradiției sunt diferite de la o țară la alta, și de la o regiune la alta înăuntrul fiecărui stat, dar firul roșu care unește toate aceste tradiții este de fapt un fir roșu și alb, împletit, care străbate fiecare cultură. În funcție de regiune, băieții oferă mărțișoare fetelor sau fetele oferă mărțișoare băieților. În orice caz, ele reprezintă belșug, avuție, bunăstare, renașterea naturii după iernile geroase și împlinire pe toate planurile. Povestea mărțișorului pornește de mai multe legende. În unele culturi, se vorbește despre clasica luptă dintre iarnă (alb) și primăvară (roșu); în martie iarna dând bătălia finală cu ultimele sforțări. Într-o altă tradiție, soarele a fost furat și închis, fiind personificat într-o fată, iar un viteaz se arată gata să înfrunte zmeii și să elibereze soarele, redând lumii întregi căldura și lumina. În Imperiul Roman, Anul Nou se celebra la 1 martie pentru că natura se revigora, renăștea cu totul în luna în care se sărbătorea și zeul Marte, zeul războiului, dar și al fertilității. Tradiția de a oferi mărțișoare marchează această dorință de abundență și de a celebra un nou început.

Citește și Încep probele scrise ale simulării examenului de Bacalaureat. Luni, prima probă

În ziua de astăzi, tradiția balcanică a mărțișorului este în continuare preponderent prezentă în spațiul celor patru țări care o celebrează. În România, mărțișoarele încep să apară la final de februarie, cele mai căutate fiind mărțișoarele handmade. Sunt oferite majoritar de bărbați femeilor, alături de o floare, cel mai adesea fie ghiocei, fie un fir de zambilă, pentru a semnifica venirea primăverii. Mărțișoarele se poartă acum toată luna martie, iar la final sunt prinse în pom, odată ce îți pui o dorință. În unele zone, se poarta doar pentru câteva săptămâni, iar firul roșu cu alb are alte culori: poate fi doar roșu, sau alb cu albastru sau chiar și alte culori. În unele zone, mărțișoarele nu sunt atârnate de pomi și crenguțe, ci de uși, porți și geamuri sau chiar de coarnele bovinelor pentru a alunga spiritele rele. În Macedonia de Nord și în Bulgaria, nu doar femeile poartă mărțișoare, ci și bărbății. Pe de altă parte, în România este comun ca doar femeile să poarte mărțișoare, ba chiar în unele zone, doar copiii le poartă. În tradiția veche, copiii purtau o monedă la gât prinsă cu fir alb cu roșu. Numele de mărțișor vine de la martie care vine mai departe pe filieră romană de la Marte, zeul amintit mai sus. „Mărțișor” fiind diminutivarea acestor cuvinte.

Pe lângă tradiția propriu-zisă a mărțișorului, perioada de final de iarnă este plină de tot felul de sărbători. De la festivitățile tipice de pe 14 și 24 februarie care cinstesc iubirea, 1 și 8 martie sărbătoresc noutatea și revenirea la viață, alături de alte tradiții și obiceiuri precum alegerea babei ca să vezi cum o să-ți meargă tot anul, obicei care semnalează clar începerea noului an, așa cum era celebrat în Imperiul Roman.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...