Web Analytics

Iritare maximă la CS Mioveni când e vorba de insolvenţă şi restanţe financiare

de | 12.12.2019 13:54 | Sport

# “Facem noi o analiză a noastră și asta e. Ce? Trebuie să dăm în ziar că am pierdut trei meciuri?”, spune Constantin Stancu, directorul executiv al clubului
Deși CS Mioveni a avut un parcurs foarte bun în acest campionat, terminând anul pe locul 2 în Liga a II-a, oficialii galben-verzilor s-au arătat foarte iritați în momentul în care au fost întrebați despre insolvența clubului și despre restanțele salariale către jucători. Iar directorul executiv Constantin Stancu a avut o reacție cu totul neașteptată, cu răspunsuri în doi peri, atitudine impardonabilă pentru un oficial al unui club finanțat din bani publici.

„De ce să discutăm lucrurile astea? Le discutăm între noi… Care este problema?”

# În ce situație se mai află CS Mioveni la capitolul insolvență?
– Suntem în regulă. De ce?
# Vorbim încă despre o reorganizare?
– Suntem în insolvență.
# Care sunt etapele acestei proceduri?
– Suntem în insolvență până la vară, când trebuie să plătim ce avem de plătit și gata! Dar de ce mă întrebați de asta?
# Păi, este o simplă întrebare. Vă deranjează?
– Mă deranjează. Ce…
# Următoarea întrebare era cum va afecta acest lucru o eventuală promovare în Liga I, având în vedere că ați terminat acest an pe locul secund în Liga 2.
– Păi, trebuia să vă interesați că un club în insolvență poate să fie în Liga întâi. Care este problema?
# D-le director, nu știam, de asta v-am și întrebat.
– Federația Română de Fotbal știe treaba asta.
# Deci, nu există nicio problemă în legătură cu acest subiect?
– Absolut că nu! Suntem în insolvență și mergem mai departe…
# Există restanțe financiare către fotbaliștii de la CS Mioveni?
– Asta există peste tot. Care este problema?
# Este adevărat sau nu?
– De ce este o problemă asta? Ce…
# Nu vă întreb dacă asta este o problemă. Vă întreb dacă este adevărat sau nu?
– De ce să discutăm lucrurile astea? Le discutăm între noi… Care este problema?
# Să înțeleg că există aceste restanțe financiare? Da sau nu?
– Ca peste tot sunt. Nu?

„E mult că am pierdut trei meciuri în campionatul ăsta?”

# Am înțeles! D-le director, vă mai întreb: cum vă explicați înfrângerile de acasă cu Rapid și Timișoara și înfrângerea din deplasare cu Farul, având în vedere că echipa a avut o evoluție foarte bună în acest sezon fotbalistic?
– Păi, dacă am jucat prost, cum să câștigăm? Nu am jucat cum trebuie în aceste meciuri.
# Ca om de fotbal, vă întreb: cum vă explicați aceste rezultate?
– Păi ce, trebuie să facem o analiză? Facem noi o analiză a noastră și asta e! Ce? Trebuie să dăm în ziar că am pierdut trei meciuri? Da. Am pierdut trei meciuri din campionatul ăsta. E mult că am pierdut trei meciuri în campionatul ăsta?
# Asta v-am întrebat…
– Sunt jocuri în care echipa joacă bine și câștigă și sunt jocuri în care echipa nu joacă bine și nu câștigă. Mai sunt și jocuri în care echipa joacă ca toate echipele… Nu vă uitați și la alte echipe? Petrolul, de exemplu… Au pierdut o grămadă de puncte și ei și alte echipe… Rapidul ș.a.m.d. Este un campionat echilibrat, cu 10 echipe care pot să câștige oricare când joacă între ele. Sunt 10-12 echipe din liga a doua care pot să câștige cu oricare dintre ele.
# Concret. Obiectivul echipei CS Mioveni este promovarea în Liga I?
– În momentul acesta da. De ce?
# V-am întrebat pentru că la un moment dat se vorbea despre locurile 1-6…
– Așa am plecat, dar, dacă suntem aici, ce să facem? Să ne dăm la o parte?
# Cum ați reușit să-i motivați pe fotbaliști să obțină aceste rezultate?
– Cum am reușit? Avem un lot bun, un lot echilibrat, un lot cu jucători cu experiență și jucători tineri care au calități și asta a dus la aceste rezultate.
# Îmi puteți spune mai multe detalii despre stagiul litigiului cu Daniel Oprița?
– Pot să vă spun doar că se judecă pe 12 decembrie.
# Care este poziția oficială a clubului în această privință?
– Poziția oficială a clubului este că el nu a vrut să rezilieze contractul și asta a fost… Ce să spun? Că ne-a dat în judecată la Comisia de la FRF, că a depus un memoriu care se judecă?
# Vă așteptați la această clasare la finalul anului?
– Ne așteptam să avem un parcurs bun, pentru că avem un lot bun. Ne așteptam să avem niște rezultate bune în acest campionat.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole