Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a declarat marţi că va veni în Parlament, în momentul în care agenda premierului va permite, să clarifice, în măsura în care se pot face dezbateri cu nişte elemente clasificate şi confidenţiale, despre retragerea unor trupe SUA din România. El a precizat că aliaţii sunt aici, lângă noi, iar apărarea României nu e vulnerabilă.

Citește și: Baroul Argeș în doliu. A murit avocatul Dan Ionel Pană
”O să venim, în momentul în care agenda premierului va permite acest lucru, să clarificăm, în măsura în care se pot face nişte dezbateri cu nişte elemente clasificate şi confidenţiale, o să putem avea aceste discuţii în Parlament, într-un cadru mai larg”, a spus ministrul Apărării, la Parlament. Ionuţ Moşteanu a precizat că săptămâna aceasta avem o prezenţă extraordinar de mare a aliaţilor în România, la Bucureşti.
”Şi aici, în Parlament, va fi acest eveniment, NATO Industry Forum. Chiar am vorbit dimineaţă cu comandantul aliat pentru transformare, la Ministerul Apărării, şi mi-a spus că este probabil cel mai mare eveniment ca prezenţă de acest fel, peste 900 de oameni din toată lumea sunt pentru câteva zile la Bucureşti. Mâine va veni şi secretarul general NATO. Sunt mai multe întâlniri pe această temă”, a spus el.
”Aliaţii sunt aici, sunt lângă noi. Tot în momentul acesta se desfăşoară cel mai mare exerciţiu de anul acesta împreună cu aliaţii”, a menţionat Moşteanu. Potrivit ministrului, ”apărarea şi descurajarea nu sunt legate doar de numărul trupelor”. Ministrul Apărării a precizat că ”apărarea României nu este vulnerabilă, pentru că suntem în acestă alianţă defensivă NATO, o alianţă care ne permite să dormim liniştiţi, o alianţă care, iată, azi noapte şi-a ridicat avioanele”.




0 Comentarii