Web Analytics
scris joi, 14.11.2013

Ion Toma Ionescu lansează romanul „Guşterele”

Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş, vă invită, vineri, 15 noiembrie, ora 17.00, la un eveniment editorial – lansarea volumului de proză „Guşterele”, autor Ion Toma Ionescu. „Am dorit iniţial ca Gușterele să aibă subtitlul «Schiţe de roman» și să fie semnalul unui viitor roman amplu, în două volume, intitulat Tobârlanii. Probabil dacă timpul va fi generos îl voi termina și pe acela. Căutându-i un titlu potrivit și, descoperindu-l, n-am vrut să las proiectul în coadă de guștere și i-am dat lui, libertate de mișcare ca să lege cumva lucrurile. A ieșit un «roman», până la urmă, cum a binevoit să scrie pe copertă editorul, mai concentrat, nu în respectul deplin al canoanelor, dar, în marele respect al răbdării cititorilor, cu siguranţă în aceste vremi, oameni ocupaţi”, spune autorul.
Criticul Marian Barbu spune despre carte: „Cine sunt Tobârlanii? (personajele) Extensia familiei rurale cu interesele şi vocaţiile ei, dominată de umbra autoritară a bunicului Dumitru Tobârlan, mitizat de privirea diascopică a copilului etern, fascinat retroactiv de detaliile unei  vieţi patriarhale, fără vârstă. Retrăirea acelei lumi aduce portretistica şi evenimentul mărunt la virtuozitatea unor mijloace de actualizare simbolică. Oamenii de odinioară devin personaje efective în măsura în care acest ritual de rememorare şi retrăire devine un principiu activ, neconsumat încă, apt să re/consacre antinomii care depăşesc proximitatea dramatică a interesului pentru pământ, reconfigurând destinele punctual pe cvadraturile universale – dragoste, naştere, îmbătrânire, moarte.”
Piteşteanul Ion Toma Ionescu, poet şi prozator, se află la a cincea carte, printre titlurile anterioare numărându-se: „Glonţ de argint”, Editura Paralela 45 (2008), „Dosarul „Albaştrii”. Fenomenul Piteşti 1971, Editura Paralela 45 (2011), precum şi „Bursa îngerilor”, Editura Paralela 45 (2012).
Miruna Matei

Ion Toma Ionescu lansează romanul „Guşterele”

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...