Zvonurile potrivit cărora consilierul judeţean Dănuţ Bica, co-preşedinte al PNL Argeş, ar fi rămas fără funcţia de membru în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP), în favoarea unui social-democrat au fost infirmate, miercuri, de Ion Mînzînă, vicepreședintele al CJ Argeș.
„Nu este propunerea noastră, este propunerea PNL, propunere care, probabil, se va efectua în plen. Eu, din câte știu, domnul Bica era propunerea. A și participat la prima ședință. Nu am cunoștință, ei pot veni cu o altă propunere, dar nu cred că pleacă nimeni de acolo”, a precizat Ion Mînzînă.
Vicele CJ a încercat să explice că, în Argeș, indemnizațiile ATOP n-ar fi tocmai o miză consistentă.
„Indemnizațiile sunt publice. Ca fost membru ATOP, vă pot spune, prin comparație, că un consilier județean, membru ATOP, câștiga undeva la 20 de mil, dar nu la noi în Argeș. Un membru ATOP, în alte județe, două milioane, iar în județul Argeș, 4,8 – 5 mil.