Web Analytics

Ion Mînzînă: „În timp ce premierul plantează prin Argeş copaci deja înrădăcinaţi, Guvernul său îşi bate, în continuare, joc de ţară”

de | 28.05.2020 14:17 | Politica si Administratie

Liderul PSD Argeș, Ion Mînzînă, critică, într-un comunicat de presă, activitatea Guvernului și face referire la vizita premierului Orban la Vila Florica din Ștefănești, acolo unde acesta a plantat, duminică, un copac.
„În timp ce premierul Ludovic Orban plantează prin Argeș copaci deja înrădăcinați, Guvernul său își bate, în continuare, joc de țară. Marele «strateg» de la Finanțe, Florin Cîțu, împrumută pe bandă rulantă sume uriașe la dobânzi astronomice.
Guvernul lui Iohannis se împrumută, în medie, cu 77 de milioane de euro în fiecare zi. Unde se duc însă acești bani? Nu vedem sprijin pentru mediul de afaceri, veniturile românilor sunt lovite de scumpiri, alocațiile copiilor nu le majorează, deși Parlamentul a dat lege în acest sens, pensiile nu le cresc, mari proiecte de infrastructură nu se fac. Și atunci, pentru ce se cheltuiesc aceste sume împrumutate la dobânzi de trei ori mai mari decât Polonia (1,34%), dublu față de Ungaria (1,88%) ori Grecia (1,84%) și de 20 de ori mai mult decat Bulgaria?
Răul produs de guvernarea PNL în economie se numără în sute de mii de joburi dispărute, dar și în afaceri dubioase ale celor aflați la putere. Nu sunt bani pentru țară, dar sunt pentru partid și pentru oamenii apropiați de acesta! Un ultim tun: Monica Anisie, ministrul Educației, face o megaachiziție scandaloasă – pe site-ul Ministerului Educației a fost publicat anunțul privind achiziția a 17 milioane de măști faciale de uz medical de tip II R, valoarea acestui contract ridicându-se la suma de 50 milioane lei, adică 10 milioane euro! O nouă achiziție cu dedicație, așadar, în stilul în care ne-a obișnuit PNL! E treaba lui că se umple de ridicol când se face că plantează copaci. Problema noastră e că premierul Orban și Guvernul lui îngroapă, de fapt, România!”, a transmis Ion Mînzînă, președintele PSD Argeș.
Marian Staicu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii