Web Analytics
scris vineri, 17.01.2025

Ion Iliescu și Petre Roman, inculpați în dosarul Mineriadei

Parchetul General a anunțat, miercuri, că procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații Ion Iliescu și Petru Roman, în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Ion Iliescu și Petre Roman, inculpați în dosarul Mineriadei

„În luna iunie 1990, persoane cu funcție de decizie în statul român la acel moment au lansat o politică de represiune împotriva populației civile din capitală, în urma căreia au fost ucise 4 persoane, au fost violate 2 persoane, s-a vătămat integritatea fizică și/sau psihică a peste 1300 de persoane şi au fost persecutate prin lipsirea nelegală de libertate peste 1.200 de persoane”, se arată în comunicatul parchetului.

Citește și: Din 12 ianuarie, nou Cod Silvic. Ce nu mai au voie să facă silvicultorii

Conforma sursei citate, „Iliescu Ion, Roman Petre şi alte persoane din conducerea statului sau a Frontului Salvării Naţionale au lansat un atac împotriva manifestanților aflați fizic în Piața Universității, care reprezenta în fapt un pretext menit să mascheze acțiunea represivă împotriva persoanelor care au participat anterior la aceste manifestații, în special liderii de opinie, precum și împotriva oricărei persoane care manifesta sau erau susceptibili de a manifesta o formă de opoziție, în special studenţi, intelectuali sau persoane care exprimau apropierea de valorile occidentale”.

Fostul preşedinte Ion Iliescu, inculpat oficial în Dosarul Mineriadei, a refuzat, miercuri, să dea declaraţii procurorilor, iar avocatul său, Adrian Georgescu, a precizat că a făcut-o la recomandarea sa. Procurorii s-au dus, miercuri, la domiciliul fostului preşedinte şi l-au informat că este înculpat. Întrebat despre declaraţiile anterioare ale lui Petre Roman, care susţine că nu a avut nicio implicare în acele evenimente, avocatul lui Ion Iliescu a răspuns: ”Îi respect modul în care îşi face apărarea”, transmite News.ro.

Citește și: Lasconi umblă creanga la Bucureşti, iar primăria şchioapătă şi pierde fonduri europene. Târâş-grăpiş cu proiectele din Câmpulung: trei investiţii cu bani UE scoase din termene pe banii de la bugetul local

Fostul premier Petre Roman, care s-a prezentat, miercuri, la Parchetul General, a afirmat că nu există nici cea mai mică dovadă ca ar fi fost implicat în aducerea minerilor în Bucureşti în 13 – 15 iunie 1990 şi consideră că această învinuire care i se aduce este profund nedreaptă, precizând că nu avea niciun interes să organizeze un complet şi o represiune.

Parchetul General a anunţat, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii.

Cei doi ”au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei civile din capitală”, în urma căreia au fost ucise 4 persoane, au fost violate 2 persoane, s-a vătămat integritatea fizică şi/sau psihică a peste 1300 de persoane şi au fost persecutate prin lipsirea nelegală de libertate peste 1.200 de persoane.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită