Jurnaliştii din Argeş au fost prezenţi, miercuri 19 octombrie în vizită de lucru pe șantierul Spitalului Orăşenesc „Sfântul Spiridon”, unde au stat de vorbă cu constructorii şi cu primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu. Potrivit edilului, lucrările sunt în plină desfăşurare şi execuţia se află în graficul stabilit iniţial.
În privința demersurilor de finanțare, primarul din Mioveni consideră că Guvernul României va contribui în cele din urmă la construirea spitalului, varianta de rezervă fiind un credit pe 10 ani de zile: „Cred că Guvernul, indiferent că este cel de acum sau cel care va fi, trebuie să aprecieze că o echipă de la un orășel de provincie a avut curajul să înceapă lucrările la un spital. Eu zic că trebuie apreciat acest lucru. Mă așteptam ca de la Guvern, această investiție să intereseze. În zona Mioveni, eu cred că Guvernul a uitat că are două platforme industriale. Este Dacia care dă 20% din export și 4,5% din PIB și mai este Cercetarea Nucleară (ICN). Ori acest spital cuprinde și prevede toate normele pentru cele două platforme. Merită și orașul Mioveni să fie ajutat!”, a precizat Ion Georgescu
Spitalul de la Mioveni va avea RMN și angiograf
Reamintim că spitalul este amplasat în zona actualului Spital Orăşenesc „Sfântul Spiridon” şi va avea şase etaje şi şapte secţii – Maternitate şi Neonatologie; Ginecologie şi Pediatrie; Neurologie; Medicină internă; Chirurgie; Cardiologie; Bloc operator şi spaţii auxiliare şi birouri. Aparatură medicală a fost contractată şi va reprezenta tehnologia anului 2018 cu softuri care pot fi actualizate pentru o perioadă de 20 de ani. În noua locaţie vor exista 295 de paturi şi echipamente precum: computer tomograf, echipament de rezonanţă magnetică nucleară (RMN), angiograf şi echipament radiologie (RX).
Valoarea totală a investiţiei se ridică la aproximativ 68 milioane de euro, dintre care peste 2 milioane de euro au fost deja plătiţi constructorului.
A.V.