Web Analytics
scris miercuri, 24.02.2021

Iohannis a promulgat legea privind eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea prin care acestea au fost eliminate, ultimul pas pentru intrarea în vigoare a actului normativ.

Iohannis a promulgat legea privind eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari

Odată cu promulgarea de către președintele Iohannis a legii prin care au fost eliminate pensiile speciale ale senatorilor și deputaților, actul normativ urmează să fie publicat în Monitorul Oficial și să intre în vigoare.

Foștii parlamentari beneficiari de pensii speciale i-au cerut Avocatului Poporului să atace legea la Curtea Constituțională, dar Renate Weber a spus că nu există niciun motiv pentru un astfel de demers.

CITEȘTE ȘI: Dosar penal în cazul muncitorului din Băbana prins sub un mal de pământ

Actul normativ a fost adoptat săptămâna trecută de Parlament, aproape în unanimitate, UDMR fiind singurul partid care nu a votat acest proiect.

Foarte important, legea prevede inclusiv eliminarea pensiilor speciale aflate în plată.

Iar acestea nu sunt deloc puține. În prezent, un număr de 827 de foști senatori și deputați sunt beneficiari de pensii speciale al căror impact bugetar este aproximativ un milion de euro pe lună. Pensiile speciale sunt cuprinse între 2.000 și aproape 15.000 de lei pe lună.

Pensiile speciale ale parlamentarilor au fost introduse în 2015 la inițiativa și cu votul PSD.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...