În Sâmbăta Paștelui a fost înmormântat la Cotmeana, lângă treapta bisericii, așa după cum i-a fost dorința, starețul Ioasaf. Astfel s-a încheiat un capitol de 30 de ani în istoria mânăstirii. Mai precis, în mai s-ar fi împlinit exact trei decenii de când ierarhul Calinic l-a trimis aici, în locurile acestea încărcate de istorie.
Atunci, în 1990, schitul ctitorit de Mircea cel Bătrân a fost redeschis cu binecuvântarea ÎPS Calinic al Argeșului. Lângă biserica veche (conservată ca monument istoric), în acești ani, datorită firii neobosite a starețului, s-au ridicat chilii, o biserică-paraclis cu hramul Acoperământul Maicii Domnului și o trapeză.
Cu bune și cu rele, ca orice muritor, călugărul care a decedat înainte de vreme, ros pe dinăuntru de un dușman perfid și nemilos, așa cum este diabetul, a stârnit, cât a trăit, admirația profundă a unora și disprețul, la fel de profund, al altora. Niciodată sentimente de mijloc. Însă, la despărțire i-au fost alături și s-au rugat pentru el cei mai importanți oameni ai bisericii de la Argeș, arhiepiscopul Calinic și arhimandritul Caliopie, semn clar că vrednicia și eforturile sale s-au bucurat de aprecierea șefilor săi pământeni. De altfel, părintele Caliopie a și rostit în predica sa cuvinte foarte frumoase despre râvna monahului de a-și isprăvi opera și care deseori spunea „dacă termin biserica, pot să mor” sau „dacă termin trapeza, pot să mor…”. Arhiepiscopul s-a rugat și el pentru iertarea păcatelor slujitorului lui Dumnezeu.
La groapă l-au însoțit arhimandritul Caliopie, călugărul Daniel (noul stareț al mânăstirii) și doar câteva rude. Mai mulți credincioși, care nu s-au putut abține să nu își ia adio de la Ioasaf, au ascultat slujba transmisă prin difuzoare și au văzut cum călugărul a fost coborât în mormântul simplu, cu doar o bordură de ciment, de afară, de dincolo de gardul cimitirului. Așa s-a petrecut trecerea la cele veșnice a unui călugăr pe cât de adulat, pe atât de controversat. Dar care va face parte din istoria mânăstirii și a Cotmenei.
