Ioana Făcăleaţă, prefect al judeţului Argeş, a mers din nou, duminică, 20 aprilie, la Cetăţeni, pentru a evalua pe teren stadiul acţiunilor derulate pentru stingerea incendiului care a afectat o mare zonă forestieră.
Citeşte şi: Cine a dat foc la Cetăţeni? „Verificăm mai multe ipoteze”
„Astăzi am fost din nou la Cetățeni pentru a evalua personal situația din teren după incendiul de proporții izbucnit vineri într-o zonă de pădure extrem de greu accesibilă. Peste 30 de hectare de fond forestier din Cetățeni și Stoenești au fost afectate, însă focul a fost stins. Există însă un risc ridicat ca acesta să fie reaprins din cauza unor focare mici care nu au fost sesizate.
A fost o luptă dură, purtată cu vânt puternic și condiții dificile.
La această oră, două echipaje aeriene survolează din elicoptere zona și efectuează stropiri preventive pentru a evita reizbucnirea incendiului. S-a decis continuarea monitorizării zonei din aer și de la sol, fiind pericol ca focul să se reaprindă.
Intervenția a fost una complexă și de amploare. Au fost mobilizate autospeciale cu apă și spumă, ATV-uri, un container multirisc, punct de comandă mobil, voluntari, pădurari și membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență.
Ieri s-a cerut sprijin aerian suplimentar – Inspectoratul General de Aviație al MAI a trimis încă un elicopter Black Hawk, echipat cu sistemul Bambi Bucket, care a avut un rol esențial în stingerea focarelor, din aer.
Le mulțumesc sincer tuturor celor implicați: pompierilor, echipajelor aeriene, ISU Argeș, Poliției, Jandarmeriei, Direcției Silvice, Primăriei Cetățeni și Primăriei Stoenești, dar și voluntarilor care au fost alături de noi în această luptă contracronometru.
Vreau să le mulțumesc în mod special domnului col. Alin Berevoescu, inspectorul șef al ISU Arges, domnului lt. col Marius Berevoianu, domnului Armand Chiriloiu, directorul Directiei Silvice Argeș, domnilor primari de la Cetățeni și Stoenești, piloților și întreg echipajului, pentru că în toate cele trei zile au stat în permanență la fața locului pentru coordonare și intervenție.
Datorită efortului comun am reușit să evităm un dezastru. Solidaritatea, determinarea și acțiunea rapidă au făcut diferența.
Vă doresc tuturor sărbători liniștite!” – a transmis prefectul Ioana Făcăleaţă pe pagina de Facebook.
Sursa foto: Costi Tudor

0 Comentarii