Reprezentanţii Universităţii Maghiare Sapientia din Transilvania au pus, joi, piatra de temelie a viitorului campus universitar de la Sfântu Gheorghe, care va fi construit la ieşirea din municipiu spre Miercurea Ciuc, în vecinătatea Arenei Sepsi. Investiţia va beneficia de sprijinul Guvernului Ungariei, asemenea celorlalte trei instituţii de învăţământ superior pe care Sapientia le-a înfiinţat la Cluj-Napoca, Târgu Mureş şi Miercurea Ciuc, transmite Agerpres.
Decanul interimar al Facultăţii Sapientia din Sfântu Gheorghe, dr. Nahlik Andras, a declarat că piatra pusă la temelia viitorului campus universitar reprezintă „o fundaţie pentru viitorul maghiarilor din Transilvania”.
Citește și: Scandal monstru la o parohie din Bascov! Cântăreţul l-a împins în altar pe preot şi a sărit să-l bată
„Nu este doar o piatră de temelie, ci şi o fundaţie pentru viitorul maghiarilor din Transilvania (…) Aici se vor forma generaţiile viitoare care ne duc mai departe limba noastră, cultura noastră şi cunoştinţele noastre profesionale. Şi acesta este un moment în care nu se naşte doar un nou campus, ci şi speranţa apare. Speranţa rămânerii maghiarimii şi înmulţirii acesteia pe acest pământ, unde generaţii de peste 1.000 de ani trăiesc şi creează”, a declarat dr. Nahlik Andras, conform traducerii oficiale.
Citește și: Deficit major de medici la ATI şi la Urgenţele Spitalului Judeţean
0 Comentarii