La sfârşitul anului 2013 urma să se încheie inventarierea terenurilor forestiere şi agricole din Argeş rămase neretrocedate şi care pot fi atribuite în natură, în condiţiile legii privind restituirea proprietăţilor confiscate abuziv. Conform prefectului Cristian Soare, complexitatea procesului de inventariere a terenurilor a dus la prelungirea cu încă şase luni a termenului de finalizare. „Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 115 din 2013 s-a prelungit cu 180 de zile termenul de finalizare a situaţiei terenurilor agricole, cu sau fără investiţii, şi forestiere, aflate în domeniul public sau privat al statului ori, după caz, al unităţii administrativ-teritoriale, care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe fiecare unitate administrativ-teritorială”, ne-a spus prefectul Soare. În vara anului 2013, în fiecare localitate argeşeană s-a constituit câte o comisie locală de inventariere, compusă din primar, secretarul primăriei, un topograf şi câte un reprezentant al Instituţiei Prefectului, Direcţiei Silvice Argeş şi Oficiului Teritorial de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. „S-au identificat problemele şi dificultăţile cu care se confruntă fiecare comisie locală în parte. Inventarierea se face foarte greu, e foarte tehnică şi necesită foarte multă muncă din partea specialistului topograf. Scopul inventarierii este micşorarea numărului de dosare depuse la validare sau la ANRP şi de a da posibilitatea celor care le-au depus de a-şi primi fizic terenul”, a precizat şi Mihaela Zgreabăn, consilier în Compartimentul Urmărirea Aplicării Actelor cu Caracter Reparatoriu din cadrul Prefecturii Argeş. I.H.B.