Web Analytics
scris miercuri, 26.03.2025

Invazie de ploșnițe la Spitalul Marius Nasta din București

Marți, 25 martie 2025, reprezentanții Spitalului „Marius Nasta” au anunțat că se confruntă cu o infestare cu ploșnițe în mai multe saloane din spital și că, în ciuda unor dezinsecții repetate, problema persistă, iar insectele au reapărut în aceleași saloane. Ținând cont de această problemă, autoritățile unității spitalicești au extins măsurile pentru toată Secția Clinică Pneumologie 1.

Invazie de ploșnițe la Spitalul Marius Nasta din București

Ce măsuri s-au luat la Marius Nasta: notificarea oficială a Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București (DSP) în legătură cu situația respectivă; dezinsecție repetată, începând din 12 februarie 2025, în saloanele afectate.

Citește și: SUA suspendă pentru o perioadă nedeterminată programul Visa Waiver pentru România

La scurt timp după trimiterea comunicatului, purtătorul de cuvânt al spitalului, conf. dr. Irina Strâmbu, a anunțat că, din secția afectată, au fost deja externați jumătate dintre pacienți. Urmează să fie externați și mutați, în total, aproximativ 32 de pacienți, din Secția 1 și din celelalte secții care au paturi pe aceeași aripă. Zece pacienți rămân în spital, internați în celelalte secții.

Totodată, vineri se face o dezinsecție completă a secției (pavilionul 1 etaj, aripa din partea stângă), cu o firmă specializată: se face nebulizare vreme de 8 ore și realuarea activității va fi posibilă după intervalul de siguranță. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Marius Nasta din Capitală a mai spus că, săptămâna aceasta, internările sunt limitate.

Citește și: O româncă și fiica ei de 8 ani au fost ucise în Elveția. Principalul suspect, fostul iubit al femeii

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită