Știți vorba „ai trăit atât de multe încât ai putea scrie o carte”? Argeșeanul Bogdan Veselovski, om și călător, cum îi place să se semneze, a călătorit mai bine de zece ani prin patru continente cu autostopul, a vizitat mai mult de 70 de țări cu doar 5 dolari/zi, iar luni, 27 martie a.c., și-a lansat, la Filarmonica Pitești, prima carte cu peripeții: „Hai-hui prin lumea largă. Jurnalul unui voluntar călător”.
Autorul cărții a fost profesor voluntar în Africa, în jungla amazoniană din Ecuador și în Malaysia, unde i-a învățat pe copii și versurile colindului „Domn, Domn, să-nălțăm”. A văzut cum e viața unui păstor și o nuntă de beduini în deșertul Wadi Rum, dar și cum e viața de cioban pe Via Transilvanica, unde a vorbit cu localnicii ospitalieri din cătunele izolate. A dormit în tot felul de adăposturi, în fân în Țara Oașului, între bananieri în Cipru, dar și în refugii montane din Laponia, pe Drumul Regelui, Kungsleden. A prins răsăritul în înălțimile din Peru, unde a văzut condori, dar a trăit și dimineți într- o pădure din Țara Fiordurilor. A mâncat viermi crocanți, a văzut dansurile tradiționale din Africa și a fost martor la voodoo în Cuba sau la spiritism în Filipine.
Globetrotterul zâmbește în toate videoclipurile sale, așa cum și-a denumit și vlogul, și ne-a spus că își hrănește optimisul „cu zâmbetele oamenilor. Primesc și dau mai departe. Totul vine firesc. De aceea sunt Smiley Traveler”.
Rudă cu Vasile Veselovski, cunoscutul compozitor
Fratele bunicului său era compozitorul de muzică ușoară Vasile Veselovski, pe care l-a cunoscut când era mic. „Amintirile sunt vagi, însă nu voi uita primul cadou de la el, o floare muzicală”. Bogdan Veselovski ne-a spus și povestea numelui său. „Mulțumită mătușii Valentina, arheolog, am dobândit o curiozitate pentru istorie în general, dar și pentru istoria familiei. De la ea am primit responsabilitatea continuării arborelui genealogic. Tatăl ei, fratele străbunicului meu, a fost erou de război, un faimos pilot medaliat în vremea țarului. Recent am primit de la arhivele Universității din Sankt Petersburg, unde au studiat el și fratele său violonist, dosarele de înscriere la facultate. Ei s-au îndreptat spre România în urma revoluției ruse, goniți de bolșevici. Urma să ajung în Podolia, Ucraina, să mai fac niște investigații, însă a început, din păcate, războiul. Numele de familie mă reprezintă în totalitate și îl port cu mândrie. Întotdeauna spun că m-am născut fericit. Tot de la el am și porecla, Vese”.
Copilăria și-a petrecut-o în Mioveni. „Am călătorit destul de mult pentru un copil din anii ‘90: cu părinții, la mare, alături de bunica, cu trenul, și an de an în excursii și în tabere, cu clasa. Nu mă gândeam că voi ajunge călător și musafir, însă voiam să mă fac indian și, ceva mai târziu, regizor sau om de televiziune”, ne-a povestit Bogdan Veselovski. A învățat la Colegiul „Zinca Golescu” din Pitești și s-a implicat în activități extrașcolare: judo, dansuri, teatru, corul unui ansamblu școlar, „am studiat un pic de chitară în liceu, însă m-am lăsat păgubaș când a venit bacul”. A absolvit Facultatea de Limbi Străine din București, a lucrat ca animator de petreceri de copii în studenție, apoi în domeniul consultanței educaționale și a stat de vorbă cu elevii de liceu. Când a început să călătorească a fost profesor sau ghid, implicat în proiecte de voluntariat.
Citește și Jurnalul unui călător argeșean, lansat la Filarmonica Pitești
„Am ajuns într-un centru de tineret dintr-un sat african izolat”
Săptămâna trecută a fost în vizită la Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” din Mioveni și a dăruit cartea sa de călătorii doamnei învățătoare. Copiii l-au privit cu atâta admirație, încât ne-am interesat dacă nu cumva îl încearcă gândul să fie profesor, așa cum a fost și în proiectele de voluntariat. „Nu mi-am dorit niciodată să lucrez în învățământ, cu toate astea am făcut modulul pedagogic în facultate, din curiozitate. Țin minte că am primit o temă cu titlul “De ce vreau să devin profesor”, în care am scris că doresc să fiu profesor de timp liber. Uite că, la câțiva ani după, am ajuns într-un centru de tineret dintr-un sat african izolat, implicând puștii din sat în tot felul de activități extrașcolare. Am predat, apoi, și într-un cadru formal, elevilor de grădiniță, școală și liceu. În România aș fi profesor poate tot implicat în vreun proiect de voluntariat, însă nu știi niciodată unde te poartă viața. Niciodată să nu spui niciodată”. Călătorului îi șade bine cu drumul, așa că Bogdan are deja o agendă pentru următoarea perioadă. Și ne-a povestit chiar el, mai jos.
Aventurierul a petrecut lockdown-ul în insula Borneo din Asia
Ne întoarcem în trecut. Când și cu ce prilej ai început să călătorești?
– Dacă nu pun la socoteală drumețiile montane din studenție și nici vizitarea unor rude în Suedia, la 8 ani, unde am plecat singur cu avionul, călătoritul cu autostopul peste graniță l-am început după facultate, în 2012, acum aproape 11 ani. A fost visul meu de absolvire: să vizitez Europa.
Am citit că prima dată ai folosit o hartă. Acum folosești telefonul, aplicațiile pentru a te orienta, cum planifici călătoriile?
– Da, căram după mine atlasul rutier al Europei, greu cât un dicționar. Pe munte foloseam clasicile hărți de hârtie care se împătureau greu, iar în orașe mă orientam după semne, întrebând localnicii, sau folosind hărțile gratuite din centrele de informare turistică. Acum telefonul îți face viața mult mai ușoară, dar întotdeauna e frumos să mai intri în vorbă și cu oamenii pentru a cere indicații de orientare. Internetul mă ajuta să-mi planific aventurile, dar cer și sfaturile altor călători.
Și acum tot cu 5 dolari/zi poți să călătorești?
– E mult mai dificil în Europa, dar nu imposibil. Cum nu plătesc transportul și cazarea, e vorba, până la urmă, doar de bani pentru mâncare, iar când mă implic în vreun proiect de voluntariat, casa și masa sunt asigurate.
Cum a fost în pandemie? Unde te-a prins criza și când te-ai întors în țară?
– Am avut parte de o reală aventură pe insula Borneo! Am petrecut lockdown-ul ba într-un sat de bețivi bând rachiu de palmier, ba traversând jungla și mâncând urs cu băștinașii, sau prins de poliție și băgat în carantină. Am ajuns, în cele din urmă, alături de o localnică cu patru pisici, cu care m-am și logodit, cel puțin în scrisorile trimise autorităților, consuli, guvernatori, șefi ai biroului de imigrație. Am petrecut aproape jumătate de an pe insulă! Cum granițele erau închise, a trebuit să renunț la expediția asiatică și să mă întorc în Europa (iulie 2020). Măcar am făcut-o pe mama fericită; nu se aștepta să-și vadă fiul atât de repede. Am profitat de timp pentru a scrie, în schimb, o carte de călătorii.
Ce te-a mânat să mergi pe Via Transilvanica?
– În pandemie n-am mai putut călători atât de ușor peste granițe, așa că, pentru a scapa de restricții și de nebunia din orașe, m-am îndreptat către natură, renunțând un pic la autostop pentru mersul pe jos. Am bănănăit Carpații și am luat-o la pas prin sate, pe Via Transilvanica, de la Putna la Drobeta, 1400 km de libertate. Cu toate că aveam experiența unui traseu de lungă distanță, străbătând El Camino (900 km în nordul Spaniei), am fost luat prin surprindere, într-un mod plăcut, de traseul de la noi din țară. Nu m-am așteptat să fie atât de bine pus la punct într-un timp atât de scurt. Mi-a făcut plăcere să-mi redescopăr țara și să văd că ospitalitatea necondiționată și omenia încă există în România.
Ce animale sălbatice ai întâlnit până acum în călătorii și cum te-ai ferit de ele?
– Haha! N-am vrut să mă feresc de ele! Dacă e ceva ce mă fascinează mai mult decât omul, e întâlnirea cu animalele în habitatul lor natural. Am văzut reni albi, dromaderi, șerpi veninoși, crocodili, țestoase uriașe de Galapagos, condori andini, girafe și „the big five of Africa” (leul, leopardul, rinocerul, bivolul și elefantul), am înotat cu pui de rechini, iguane marine, meduze și sute de pești multicolori, m-am întâlnit cu ursul și am admirat-o pe cumătra vulpe, fluturi tropicali uriași, ibecși, cameleoni și maimuțe.
Cum a fost timp de un an într-un sat din Africa (țara Malawi, 2014-2015), în cadrul programului de voluntariat? I-ai învățat colinde și hora. Ce te-au învățat ei?
– A fost experiența în urma căreia am renunțat la job și am hotărât să fac ceea ce fac acum, să călătoresc prin lume, să descopăr, să cunosc, să văd cu ochii mei cum trăiesc oameni ai unor culturi diferite. Am locuit intr-o țară săracă alături de oameni bogați sufletește, care s-au născut zâmbind și dansând. M-au învățat să mă bucur cu adevărat de lucruri mărunte și să apreciez mai mult ceea ce am.
Ai trăit, timp de un an, cu un trib indigen din Ecuador (2015-2016). Ce făceai acolo, cât de repede te-au acceptat și în ce limbă vorbeai cu ei?
– Am ajuns în Amazonia ecuadoriană cu un proiect de voluntariat. Am fost profesor de engleză la mai bine de 500 de elevi într-o școală rurală. Am fost acceptat imediat ca făcând parte nu doar din comunitate, cât și din familie, căci am locuit în casa directorului alături de soția și copiii săi. Au fost familia mea adoptivă. În limba spaniolă ne înțelegeam. Dacă la început mi-a fost un pic mai greu, elevii m-au ajutat să învăț repede. A fost un schimb lingvistic și cultural: eu i-am învățat engleză și le-am povestit de România, iar ei m-au învățat spaniolă și despre cultura shuar.
Cum te-ai descurcat în frigul din Laponia (2018-2019), fără electricitate și ce activități ai făcut acolo?
– Am fost voluntar la o fermă de husky și de cai norvegieni în nordul Finlandei, deasupra Cercului Polar. A fost o experiență inedită să trăiesc iarna într-o căbănuță de lemn, fără curent electric, să sparg lemne pentru a face focul, să văd reni, să mă plimb cu sania trasă de câini, să admir aurora boreală, să am parte de saună tradițională, să mă arunc dezbrăcat în apa înghețată sau în zăpadă, să petrec revelionul într-un cort tradițional sami și să stau de vorbă cu localnicii.
Cât a durat să parcurgi 900 km pe jos în Spania, pe o rută mai puțin populară a „Drumului Sf. Iacob”?
– Am străbătut „El Camino” în 35 de zile, alegând traseele din nordul Spaniei („Camino del Norte” & „Camino Primitivo”), de la granița cu Franța, până la Santiago de Compostela și apoi până la Finisterre, „capătul pământului”.
Citește și DiscoverEU: peste 1900 de permise de călătorie oferite tinerilor români
Cea mai sălbatică regiune în care ai fost?
– Nu știu ce să aleg între jungla amazoniană, cea din Borneo, deșertul Iordaniei, rezervația andină Eduardo Avaroa din Bolivia sau păduri și creste montane de prin Patagonia sau chiar de pe la noi.
Cea mai riscantă expediție?
– O expediție ploioasă în Chile, când vântul era să mă spulbere de pe crestele munților.
Un moment în care te-ai simțit în pericol făcând autostopul?
– În Polonia, când un tip a ieșit de pe autostradă și m-a adus în pădure.
Un moment amuzant dintr-o călătorie?
– În Malawi, după ce am adoptat o maimuțică, i-am spus mamei că a devenit bunică.
Mâncăruri mai neobișnuite consumate?
– Larve vii, furnici, termite, viermi crocanți, omizi, șoricei, melci, papagal, oposum, porcușor de Guineea, balut (embrion de rață), ciorbă de mațe de capră sau de ochi de vită.
Cele mai interesante/neobișnuite obiceiuri din alte culturi la care ai participat?
– Exorcism în Africa, voodoo în Cuba, șamanism în Amazonia, spiritism în Filipine.
Ce conține rucsacul și câte kg. are de obicei?
– Are în jur de 20 kg și, pe lângă haine de schimb, conține cort, sac de dormit, izopren, hamac, trusă de igienă și de prim ajutor, briceag și ustensile pentru gătit, lanternă, pelerine de ploaie, o carte, încărcător solar, cabluri și baterii de rezervă, recipient și filtru de apă.
Citește și Capsula Orion a NASA a revenit pe Terra după călătoria în jurul Lunii
„În Zambia mi s-a povestit de cei mai buni şi scumpi biscuiţi, care vin din România”
Le povesteai oamenilor din alte țări despre România? Ce cunoșteau deja despre țara noastră (în afară de Dracula, Hagi și Nadia)?
– Umblu cu tricolorul pe rucsac, n-am ezitat niciodată să spun de unde vin și de fiecare dată încerc să fiu un bun ambasador al României. Amuzante sunt confuziile între Pennsylvania și Transylvania, Budapest și Bucharest, România și Roma sau Imperiul Roman. În Cuba am văzut mașini ARO și camioane ROMAN, iar în Zambia mi s-a povestit de cei mai buni și scumpi biscuiți, care vin din România. Așadar, pe lângă Dracula, Nadia și Hagi, oamenii mai știu și de Ceaușescu și am fost surprins, nu de puține ori, să aud de Panait Istrati (scriitor, n. red.).
Rămâi cu amintiri din toate locurile, dar și păstrezi ceva fizic (cadouri de la gazde etc)?
– Colecționez monede, bancnote, brelocuri și stegulețe, pe care le cos pe rucsac, iar printre cadourile primite se numără brățările colorate, pe care le port în permanență, și anumite obiecte tradiționale sau vestimentare. De asemenea, cu fiecare gazdă sau șofer care mă ia la ocazie fac câte o poză.
Ce îți lipsea când erai plecat?
– În Africa, de exemplu, îmi era dor de brânză, vin și ciocolată, în America de Sud, de filme nedublate, și, în general, de concerte și de piese de teatru.
Care e primul loc unde te poartă gândul?
– Dacă e vorba de o proiecție a viitorului, gândul mă poartă în locul unde sper să ajung cât de curând, Asia de sud-est.
Un loc în care te-ai întoarce oricând?
– America de Sud.
Cel mai mare câștig din aceste călătorii?
– Dobândesc cunoștințe noi și îmi satisfac setea de cunoaștere, îmi deschid mintea, mă îmbogățesc sufletește, îmi fac numeroși prieteni, învăț o sumedenie de lucruri. Am căpătat o mai mare încredere în mine și în cei din jur, mi-am depășit demult zona de confort și am lăsat în urmă frici și prejudecăți.
Cât de des reușești să te întorci în România? Cum se raportează mama ta la aceste călătorii?
– În România vin din când în când, întodeauna bucuros să-mi revăd prietenii și munții. Mama e responsabilă pentru libertatea și încrederea pe care mi le-a oferit. Ea însăși, fiind ghid turistic, a călătorit destul de mult și mi-a insuflat dorul de ducă. Am fost în multe locuri din țară cu ea când eram mai mic; ulterior am mai descoperit doar câteva orașe împreună: Istanbul, Napoli, Bolzano etc.
Ce înseamnă „acasă” pentru un călător care a văzut atât de multe locuri?
– Lumea e casa mea, „acasă” e România.
Următoarea destinație, când?
– După lansarea cărții voi reveni în Iordania, apoi vreau să vizitez țările din Golf, după care să mă îndrept ușor, ușor spre India, spre Asia de sud-est și să ajung în Noua Zeelandă.
Urmează și a doua carte de călătorii?
– Chiar am început s-o scriu, iar deșertul beduinilor Wadi Rum este locul perfect de a o termina.
0 Comentarii