Web Analytics
scris joi, 21.07.2022

Interpelare a senatorului Dănuţ Bica privind sistemul fondurilor de pensii obligatorii administrate privat

Senatorul PNL de Argeș Dănuț Bica s-a adresat președintelui Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) în ceea ce privește soluțiile pentru prevenirea deprecierii valorilor unităților de fond ale contribuabililor la sistemul fondurilor de pensii obligatorii administrate privat. Dănuț Bica: ”Conform prevederilor Legii nr. 411 din 18 octombrie 2004, anumite categorii de angajați din România contribuie lunar la unul dintre fondurile private de pensii pentru care au optat sau la care au fost repartizate aleatoriu de către instituția de evidență. Din păcate, în ultima vreme s-a produs o depreciere puternică, în unele cazuri chiar și cu peste 10%, a valorilor unităților de fond ale participanților la Pilonul 2 de pensii.

Interpelare a senatorului Dănuţ Bica privind sistemul fondurilor de pensii obligatorii administrate privat

Citește și Interpelare a senatorului Dănuţ Bica pe subiectul programelor naţionale de screening

Drept urmare, activele totale ale contribuabililor s-au diminuat puternic, având un impact negativ asupra drepturilor financiare la care aceștia vor fi îndreptățiți la împlinirea vârstei de pensionare. În condițiile în care ASF are obligația de a veghea la asigurarea tuturor condițiilor care se impun pentru protejarea contribuțiilor angajaților la fondurile private de pensii, vă solicit următoarele informații: Pentru ce motive activele personale ale contribuabililor la Pilonul 2 de pensii s-au depreciat semnificativ în numai câteva luni?; Ce măsuri a luat Autoritatea de resort în prima parte a anului 2022 pentru a preîntâmpina deprecierea valorii unităților de fond ale participanților la respectivul sistem de pensii?; Cum vă propuneți să asigurați recuperarea pierderilor de valoare înregistrate în acest an?; Ce măsuri veți dispune pentru ca activele acumulate în conturile personale ale participanților la fondurile private de pensii să nu mai fie supuse unor astfel de riscuri, iar valorile contribuțiilor să fie protejate, prin asigurarea unor randamente cel puțin egale cu rata anuală a inflației?”

Citește și Senatorul liberal Dănuţ Bica s-a adresat ministrului Muncii în privinţa legii pensiilor

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...