Web Analytics
scris joi, 02.11.2023

Interpelare a senatorului Dănuţ Bica pe tema Programului naţional de dezvoltare şi susţinere a industriei alimentare

Senatorul PNL de Argeș, Dănuț Bica, s-a adresat ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe tema implementării Programului național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM. Parlamentarul susține că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65 din 30 iunie 2023 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM aferent perioadei 2023-2026, a fost instituită o schemă de ajutor de stat având ca obiectiv dezvoltarea regională pentru înființarea sau dezvoltarea capacităților de producție din industria alimentară. Programul INVESTALIM va fi derulat de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Bugetul maxim al Programului pentru perioada 2023-2026 este de 590 milioane euro, respectiv echivalentul a aproximativ 147,5 milioane euro anual.

Interpelare a senatorului Dănuţ Bica pe tema Programului naţional de dezvoltare şi susţinere a industriei alimentare

Dănuț Bica: ”Prin acest program se vor acorda ajutoare de stat regionale pentru susținerea investițiilor în achiziționarea de active pentru înființarea de unități de procesare noi, extinderea capacității unor unități existente, diversificarea producției prin fabricarea unor produse noi.
Agricultura reprezintă o componentă importantă a economiei argeșene, județul pe care îl reprezint în Parlament având tradiție atât în domeniul creșterii animalelor, cât și în cultivarea cerealelor, legumelor, plantelor tehnice, pomilor fructiferi și viței de vie. De asemenea, diversele ramuri ale industriei alimentare sunt bine reprezentate, dar se confruntă cu probleme majore precum lipsa resurselor financiare necesare pentru înființarea unor noi capacități de procesare a produselor agricole sau pentru dezvoltarea celor existente. În acest context, este de la sine înțeles că și în județul Argeș există numeroși operatori economici care întrunesc toate condițiile pentru a beneficia de un asemenea program de investiții.

Prin urmare, în condițiile în care Guvernul României a aprobat, în data de 14 septembrie, procedura de implementare a Programului INVESTALIM și având în vedere faptul că au fost deja alocate sume pentru 2023, iar până la finalul anului au mai rămas mai puțin de trei luni, vă solicit următoarele informații: Când va începe efectiv depunerea solicitărilor pentru obținerea ajutorului de stat acordat prin Programul național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM și când vor fi declarați beneficiarii selectați?; Ce măsuri aveți în vedere pentru anul 2023, astfel încât operatorii din industria alimentară care vor fi selectați în cadrul Programului să poată realiza investițiile propuse în termenele impuse de finanțator?”.

Citește și Senatorul Dănuţ Bica s-a adresat ministrului Transporturilor în privinţa modernizării trecerilor la nivel cu calea ferată

Citește și Senatorul Dănuţ Bica s-a interesat despre „Masa caldă” în unităţile de învăţământ din Argeş

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită