Web Analytics
scris duminică, 28.11.2021

Inspectorii ISU Argeș, controale drastice la restaurantele din județ

Premergător sărbătorilor de iarnă, inspectorii de prevenire ai ISU Argeș au început de ieri controale în unitățile de cazare, spațiile de alimentație publică și vor continua și la lăcașurile de cult, centrele comerciale și alte spații în care se preconizează aglomerări de persoane.

Inspectorii ISU Argeș, controale drastice la restaurantele din județ

 

“ În decursul zilei de ieri, inspectorii noștri au identificat nereguli care s-au sancționat cu amenzi în cuantum total de 52500 lei.

Citește și: 40.000 de sindicaliști din MAI, polițiști și personal contractual, cer respectarea legii de către Guvern și Parlament

Verificările au avut loc în municipiul Câmpulung, unde mai multe deficiențe în ceea ce privește securitatea la incendiu au fost identificate, iar printre acestea a fost și funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu a unei unități de cazare.

Nu s-a urmărit doar prevenirea incendiilor, ci și respectarea măsurilor specifice împotriva COVID-19, astfel încercăm să asigurăm spații cât mai sigure pentru toți cetățenii.”, au transmis reprezentații ISU Arges.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Adio, Domnule Călin Georgescu!

Dan Andronic. 1 iunie 2025 Călin Georgescu ne-a anunțat că se retrage din viața politică. După o perioadă extrem de agitată, în care românii au avut...

Din ediția tipărită